Celebrare 400

• Invitati speciali la acest eveniment sunt pastorii:
• Valeriu Ghiletchi, presedintele Federatiei Europene Baptiste,
• Hans Guderian, vice-presedintele Federatiei Europene Baptiste,
• Otniel Bunaciu, presedintele Uniunii Baptiste.

Acum 400 de ani, în spatele unei brutării din Amsterdam, un grup de refugiaţi englezi separatişti, exilaţi din motive de persecuţie religioasă, aveau să declanşeze unul din cele mai inedite experimente din vremea modernă: o biserică bazată în intregime pe principiile Noului Testament, organizată pe bază unui legământ voluntar între membrii ei, uniţi cu Cristos şi unii cu alţii, prin botezul credinţei. Acest grup de separatişti puritani, veniseră pentru o vreme să se stabilească în Olanda din cauza situatiei de acasă, dar, în providenţa lui Dumnezeu, scurta lor şedere în această ţară i-a schimbat într-un mod irevocabil, atât pe ei cât şi întreaga lume creştină. Aici au luat legătura cu menoniţii – o altă grupare cu o istorie zbuciumată, de la care au învăţat un lucru extrem de important legat de identitatea creştina: conceptul de ucenicie radicală faţa de domnia lui Cristos şi necesitatea de a o arăta într-un mod clar prin actul botezului cre-dinţei, la maturitate. Aşa s-a născut în 1609 prima biserică baptistă din vremurile moderne. Într-un pasaj devenit clasic, istoricul baptist A.C. Underwood descrie în termeni extrem de nepretenţioşi începuturile mişcării baptiste moderne, acum 400 de ani:

“Pastor şi diaconi au renunţat la slujbele lor, biserica s-a dizolvat, sau nu s-au mai considerat a fi biserică şi toţi au stat ca nişte indivizi privaţi nebotezaţi. Toţi fiind egali, Smith a propus ca Helwys să-i boteze, dar el a conferit problema liderului său spiritual (Smith). Smith s-a botezat pe sine, apoi l-a botezat pe Helwys şi pe ceilalţi…Prima biserică baptistă din lume s-a născut cu botezul lui John Smith”.

Congregaţia iniţială s-a separat (se pare că a fost o tradiţie baptistă de la început!) – o parte l-au urmat pe John Smith în biserica menonită, cealaltă parte, conduşi de Thomas Helwys, s-a întors în Anglia, unde va pune bazele mişcării baptiştilor “generali” (arminieni în soteriologie), pe solul englez. Puţin mai târziu, in jurul anului 1630, va apare şi mişcarea baptiştilor “particulari” (cu tentă calvinistă) care îşi va urma propria istorie, îmbogăţind tradiţia baptistă prin specificul ei doctrinar şi practic. Începuturi nepretenţioase, nu-i aşa, pentru o mişcare practic necuno-scută la începutul secolului al XVII-lea, dar care astăzi depăşeste cifra de 105 milioane de aderenţi, aflaţi pe toate meridianele globului? Şi totuşi, într-o zi a începuturilor slabe, Dumnezeu a început o mişcare care se va dovedi în timp una din cele mai potente forţe din istoria creştinismului. În cele ce urmează, vom încerca să aruncăm o privire asupra câtorva crâmpeie din această moştenire bogată, fiind pe deplin conştienţi de faptul că acest demers este unul extrem de sumar şi poate fi acuzat de subiectivism.  Scopul nu este trecerea în revistă a 400 de ani într-un spaţiu atât de restrâns, ci, mai degrabă oferirea câtorva repere istorice al căror impact se resimte până în zilele noastre. Aceste repere sunt legate de anumite personalităţi sau instituţii semnificative în viaţa poporului baptist.
Thomas Helwys şi lupta pentru libertate religioasă.
Întors în Anglia, împreună cu o parte din enoriaşi, Helwys va fonda în 1612 prima biserică baptistă pe solul englez la Spitafield, lângă Londra. Deşi nu era un teolog sofisticat, lupta acestui om pentru obţinerea libertăţii religioase a fost ceva neobişnuit pentru era lui. Cartea sa “O scurtă declaraţie cu privire la taina fărădelegii” (1612) a fost primul manifest al libertăţii de conştiiţă publicat vreodată în Anglia. Scriindu-i regelui Iacob I., Helwys a notat faptul că regele” nu are nici o putere asupra sufletelor nemuritoare ale supuşilor lui să facă legi şi rânduieli pentru ei şi să rânduiască “domni spirituali”peste ei. El a susţinut faptul că libertatea religioasă este un drept absolut nu numai pentru grupuri dizidente creştine (non-confomisti), ci şi pentru necredincioşi, eretici sau chiar atei. “Fie ei eretici, turci, evrei sau orice altceva, nu este de compentenţa puterii pământeşti să-i pedepsească în cea mai mică măsură”. Aceste vederi revoluţionare aveau să-l coste întemniţarea în 1616 şi moartea. Însă, deşi Helwys a murit, cauza libertăţii de conştiinţă a fost purtată de alţi oameni ai lui Dumnezeu ca Roger Williams în America ,John Gano, James Manning, John Leland şi alţii.Aceasta din urmă, a avut o influenţă semnificativă asupra lui Thomas Jefferson (al 4-lea preşedinte american), cel care a susţinut introducerea Primului Amendament în Constituţia SUA care consfinţeşte separarea bisericii de stat şi absoluta libertate de conştiiţă. Astăzi, în multe constituţii democratice, libertatea religioasă este garantată (deşi în multe regimuri totalitare sau islamice, sau dominate de religii naţionale, acest drept este flagrant încălcat)- iar acest lucru este o moştenire istorică a baptiştilor pentru grupurile persecutate din lumea intreagă.

Colegiul de la Bristol şi începuturile educaţiei baptiste (1679).
În 1679, la Bristol, în Anglia, a fost fondat primul colegiu baptist din lume, care a inaugurat o frumoasă tradiţie: a implicării baptiste în sfera academică. Este un adevăr faptul că unii lideri baptişti de la început au fost educaţi la universităţi prestigioase ca  Oxford sau Cambridge, în timp ce alţii au avut o pregătire limitată. Deşi unii baptişti au pus la îndoială educaţia ca fiind în detrimentul credinţei, în final a prevalat ideea că educaţia pastorală este esenţială şi au început să îşi dezvolte propriile instituţii. Bristol College, Midland College, Horton Academy, Stepney College (mai târziu Regent’s Park College-
Oxford), Spurgeon College sunt câteva nume de referinţă legate de baptiştii englezi. În America, colegii şi universităţi ca Brown, Baylor, Mercer- de o înaltă ţinută academică, ca să nu menţionăm cele 6 seminarii teologice din Conventia Baptistă de Sud (unele care sunt considerate printre cele mai mari seminarii din lume), denotă importanţa pe care baptiştii au dat-o educaţiei în general, şi celei teologice, în particular.

Benjamin Keach şi imnologia baptistă.
De la bun început, diversitatea în închinare şi mai ales în muzica bisericească i-a caracterizat pe baptişti. În Anglia secolul XVII, practica protestantă standard era cânta-rea exclusivă a psalmilor. Psalmii biblici erau versificaţi şi căntaţi fără acompaniament muzical . Mai târziu, au fost introduse imnurile compuse de anumiţi autori, iar instrumentele muzicale au fost adăugate mult mai târziu. În 1673, Benjamin Keach a reuşit în biserica sa să introducă cântarea unui imn la sfârşitul slujbei de Cina Domnului.
A mai fost nevoie de încă 14 ani până când cântul imnurilor a fost introdus ca practică permanentă în serviciile bisericii. Au urmat controverse legate de permiterea femeilor să cânte în serviciile bisericii, până când practica folosirii imnurilor în închinare s-a generalizat în toate bisericile baptiste. (Aşadar- “nimic nou sub soare”!)

Roger Williams şi experimentul baptist american.
La începutul secolului al XVII-lea, un grup vajnic de puritani englezi persecutaţi se vor îmbarca pe corabia “Mayflower” spre Lumea Nouă, în speranţa unei libertăţi religioase depline. Ajunşi acolo, vor stabili colonia Massachusets Bay şi vor încerca să facă din noua lor locaţie “o cetate aşeazată pe un munte”, un model de societate creştină nemaîntâlnită până atunci. Un tânăr predicator sosit mai recent, Roger Williams , a descoperit spre uimirea lui manifestări de intoleranîa religioasî, tocmai la acesti puritani. Au urmat curând divergenţe care au dus la exilarea lui, în toiul iernii, din colonie, în 1635. In 1636, el va infiinţa o nouă colonie care va primi aprobarea suveranului englez numită Providence (Providenţa), unde în 1638 va fi infiinţată prima biserică baptistă din colonii. De acolo, mărturia baptistă se va extinde pe toata coasta de Est, iar mai târziu, datorită expansiunii spre Vest, în tot continentul nord- american. Spiritul democra-tic, natura simplă a predicării baptiste şi, mai ales, lucrarea Duhului Sfant, a făcut ca baptiştii dintr- o grupare minusculă în lupta pentru supravietuire, să ajungă la sfarşitul secolului al XIX-lea cea mai numeroasă confesiune protestantă şi să îşi păstreze poziţia pe tot parcursul secolului XX. Grupurile baptiste din SUA numară astăzi in jur de 30 milioane de credincioşi, fiind o voce semnificativa in cadrul creştinismului american şi a societăţii americane î n general.
William Carey şi începuturile misiunilor baptiste moderne.
În 1792, la Kettering (Anglia), un grup de tineri predicatori au pus bazele Societăţii Misionare Baptiste Engleze,unul dintre ei- William Carey, hotărând să fie primul ei misionar şi să plece în India. Un ucenic de pantofar, autodidact, extrem de versat în studiul lingvistic, foarte perseverent şi muncitor, dar mai presus ca orice, pătruns de o dragoste fierbinte pentru ca gloria lui Dumnezeu şi salvarea prin Cristos să fie cunoscută şi în mijlocul păgânilor, William Carey va rămâne în memoria misiunilor protestante drept “părintele misiunilor moderne”. Predica lui “Incearcă lucruri mari pentu Dumnezeu; aşteaptă lucruri mari de la Dumnezeu” a aprins mii de inimi cu pasiune pentru misiune. Lucrarea lui in India, impactul pe care l-a avut nu numai ca şi câştigător de suflete pentru Cristos, dar şi ca lingvist şi ca luptător pentru reforma socială, avea să atingă inimile multora şi să îi determine să se dedice lucrării misionare. Istoria misiunilor baptiste va cuprinde nume sonore ca Adoniram Judson, Luther Rice, Mary Slessor, Lottie Moon – predicatori, medici misionari, oameni care au dus mireasma cunoaşterii de Cristos până la marginile pământului.

Charles Haddon Spurgeon şi tradişia amvonală baptistă
Fiecare tradiţie religioasă care a accentuat predicarea Cuvântului lui Dumnezeu a avut giganţii ei-oameni aleşi, înzestraţi de Dumnezeu cu o ungere specială, cu mare impact pentru Dumnezeu în generaţia lor, iar baptiştii nu fac excepţie. Deşi tradiţia amvonală baptistă este extrem de bogata in predicatori extrem de capabili, C.H. Spurgeon va rămâne, probabil, cel cunoscut ca fiind “prinţul predicatorilor”. Pastor al celei mai mari biserici baptiste din lume la acea vreme,
Tabernacolul Metropolitan din Londra, Spurgeon predică în fiecare Duminică la o audienţă de aproximativ 7.000 de suflete. Mesajele sale biblice, extrem de cristocentrice, întotdeauna finalizate cu un apel la pocăinţă şi credinţă în Cristos, atrageau ca un magnet mulţimile care veneau să îl asculte. Deşi fără pregătire teologică formală, Spurgeon a fost un autodidact care însă a crezut în valoarea educaţiei teologice. În urma lui va rămâne colegiul ce îi poartă numele, precum şi o lucrare socială semnificativă. Prin predicile editate şi cărţile sale, el “vorbeşte încă, măcar că este mort”. Alţi giganţi ai amovonlui baptist de ieri şi de azi sunt nume de referinţă ca Alexander Maclaren, George Truett, R.G. Lee, W.A. Criswell, Adrian Rogers.

Gerhard Oncken şi noile începuturi baptiste europene.
In lumea baptistă este cunoscută fraza:“Fiecare baptist, un misionar”.
Ea apartine unui german, Johan Gerhad Oncken, de al cărui nume şi lucrare se leagă începuturile mişcării baptiste din Germania,
Europa Centrală şi chiar de Est. Un simplu colportor de biblii, Oncken a ajuns la convingeri biblice în legătură cu botezul nou-testamental şi a fost botezat împreună cu alţi câţiva în raul Elba în anul 1834.
Aşa a apărut prima biserică baptistă din spaţiul german, dar viziunea misionară şi spiritul neobosit a lui Oncken avea să ducă credinţă baptistă în toată zona
Europei Centrale şi de Est. Oncken va vizita ţări ca Rusia, Ungaria, Tările Române unde va înfiinţa biserici sau va intări grupurile existente de credincioşi. Începuturile baptiste din Vechiul Regat sunt legate în mod direct de lucrarea lui Oncken, atunci când în 1856, Johan şi Augusta Scharschmidt se stabilesc în Bucuresti şi infiinteaza prima biserica baptistă germana. Mai târziu, prin aceasta biserica va începe o lucrare şi printre români. La fel, începuturile lucrării din Transilvania sunt legate tot de Oncken, prin intermediul lui Henrich Meyer din Budapesta, cel care,în 1874, a botezat nucleul iniţial de credincioşi care au format prima biserica baptistă la Salonta. Deşi mişcarea baptistă europeană este de dată relativ recentă şi nu atât de extinsă numeric ca pe alte continente, ea este raspândită în majoritatea statelor de pe continentul nostru.

Martin Luther King şi implicarea socială a baptiştilor.
Numele lui M.L.King nu are nevoie de prea multe introduceri. Campion al luptei pentru drepturile civile ale negrilor în SUA, laureat al Premiului Nobel, King a fost înainte de toate predicator baptist. Pastor al cunoscutei Biserici Baptiste “Eben-Ezer” din Atlanta, King a organizat împreună cu alti lideri creştini din sud, o campanie de demonstratii paşnice împotriva discriminării rasiale şi a obtinerii unor drepturi egale, care a culminat cu Marsul de la Washington unde King a rostit celebrul “I Have a Dream”(“Am un vis”). Viziunea lui de egalitate socială şi metodele non-violente folosite, inspirate din Predica de pe Munte, au castigat acele drepturi şi au făcut din King un nume de referinţă. Dar, deşi notorietatea lui King este mai cunoscută, tradiţia implicării sociale a baptiştilor este de lungă durată. Deschiderea de orfelinate, spitale, lucrarea din închisori, implicare în combaterea sărăciei şi alte reforme sociale, luptă împotriva avorturilor şi pentru sustinerea valorilor morale, sunt doar câteva fronturi pe care s-au luptat baptiştii de ieri şi de azi. Dar, mai presus de toate, zelul predicării Evangheliei la sufletele pierdute în păcat i-a caracterizat pe baptiştii generaţiilor trecute. Acestui ţel au fost subordonate toate
acţiunile lor de natură socială. Fie ca acest zel sfânt să îi cuprindă şi pe baptiştii de azi şi de mâine!
Spaţiul este prea limitat pentru a face dreptate şi altor nume sonore din aceasta istorie de 400 de ani care L-au slujit pe Dumnezeu şi pe semeni într-un mod remarcabil. Exista o carte a vieţii în care sunt scrise toate aceste nume şi o zi a dreptei judecăţi, când faptele tuturor vor fi făcute de cunoscut şi vor fi răsplătite. Am ales să evoc aceste perso-nalităţi şi crampeie din istoria baptistă, cu dorinţa ca ele să devină sursă de inspiraţie pentru ca noi noi cei de azi “să lucrăm cât mai este zi” şi “să nu obosim în facerea binelui”. Astăzi, noi scriem această istorie şi de modul în care o facem, depinde moştenirea pe care o lăsăm generaţiilor viitoare. “Care va fi aceasta moştenire?”- este intrebarea cheie a momentului.
Marius BIRGEAN

„Oamenii aceştia care au răscolit lumea, au venit şi aici“… (Fapte 17:6)

Probabil, aceeaşi constatare făcută cu multă ciudă înverşunată de liderii iudei din Tesalonic cu privire la lucrarea marelui apostol al Neamurilor şi Evanghelia sa, a fost făcută mai recent de mulţi duşmani ai baptiştilor, printre care şi fostul episcop arădean din anii 1930, Grigorie Comşa.

Fost inspector la Ministerul Cultelor şi mai apoi episcop, Comşa şi-a folosit toată influenţa pe care a avut-o pentru a-i persecuta pe baptişti. În ciuda acestei opoziţii, mărturia baptistă a continuat să se dezvolte tot mai mult, confirmând teza potrivit căreia persecuţia este cadru prielnic dezvoltării creştinismului.
Indiferent de ce au simţit unii sau alţii la anumite momente ale istoriei recente, baptiştii sunt o prezenţă ce nu poate fi ignorată în spaţiul creştinismului românesc. În cele ce urmează vom încerca să surprindem câteva jaloane ale acestei prezenţe, fiind conştienţi de limitele acestei încercări – dat fiind spaţiul restrâns al acestui articol. Fiind vorba de un articol aniversar, mă voi strădui să surprind câteva momente semnificative, mai ales din istoria începuturilor baptiste de la noi.

Începuturile mişcării baptiste la noi au avut două momente semnificative: 1856 – anul în care credinţa baptistă a ajuns în Ţara Românească, şi 1874, când credinţa a pătruns în Transilvania. (Fratele Alexa Popovici, unul din istoricii noştri eminenţi, foloseşte un termen mai pitoresc: „descălecat“).
În Vechiul Regat, mai precis în Capitală, credinţa baptistă a fost adusă de un dulgher german, Johann Scharschmidt care a sosit la Bucureşti împreună cu soţia la 30 Aprilie 1856. Deschiderea autorităţilor din acea vreme spre legături economice cu Apusul, în special cu spaţiul german, a făcut posibil ca meseriaşi de tot felul să ajungă la Bucureşti. Printre ei, şi un dulgher german, născut lângă Budapesta, aciuit pentru o vreme la Hamburg, iar acum, în căutarea exercitării meseriei a dus cu sine şi cea mai preţioasă comoară pe care o avea – Evanghelia. (Acesta a fost un mod de plantare de biserici care s-a practicat în multe locuri la începutul mişcării baptiste). La Hamburg, avea să fie botezat în biserica lui Oncken şi să preia spiritul misionar al acestuia.
Ajunşi în Bucureşti, soţii Scharschmidt vor începe o lucrare misonară înfloritoare printre germani care se va concretiza în înfiinţarea primei biserici baptiste (germane) din Regat. Mai târziu, lucrarea se va extinde printre români – nume ca ale lui Constantin Adorian, Ioan Branea, fiind nume de referinţă pentru începturile lucrării în acea parte de ţară.
Numai lucrarea providenţială a lui Dumnezeu va face ca un tânăr ca Adorian, în căutare de profesor de muzică să dea „întâmplător“ de un membru al bisericii germane, care să-l invite la biserică, iar apoi, acest tânăr să fie mântuit şi plin de zel pentru lucrare, să fie trimis să studieze la Hamburg, pentru ca apoi să extindă mărturia şi printre români.

De cealaltă parte a Carpaţilor, solia baptistă avea să fie purtată de  alţi oameni ai lui Dumnezeu – oameni simpli, dar pătrunşi de zel sfânt pentru lucrarea Domnului. Anul 1874, anul înfiinţării Bisericii Baptiste din Salonta este considerat momentul începuturilor baptiste în Transilvania, mai întâi printre maghiari, apoi, printre români.
În urmă cu mai mult de 3 secole, anabaptiştii au dus credinţa nou-testamentală pe aceste meleaguri. Fiind persecutaţi în ţările de ori-gine, anabaptiştii boemieni s-au aşezat în Transilvania şi au format comunităţi înfloritoare, modelând hărnicia şi o etică înaltă. Locuri ca Vinţu de Jos, Cluj, Sibiu, Cisnădie au avut parte de mărturie anabaptistă, până când valuri succesive de persecuţie catolică aveau să estompeze această mărturie. Dar, spusele lui Hubmaier, liderul anabaptist martirizat la Viena – “adevărul este nemuritor“, s-au împlinit pe aceste meleaguri. Nu numai faptul că anumite convingeri biblice s-au transmis pe ascuns, în ciuda persecuţiei, în cadrul familiei, dar, s-a creat un climat de deschidere faţă de un creştinism vital. Aşa se face că un curent pietist se va dezvolta în Biserica Reformată maghiară, iar atunci când un colportor de biblii, Anton Novak va intra în contact cu ţăranii din Salonta, adunaţi la studiul Scripturii, va găsi în mijlocul lor oameni dispuşi să accepte învăţătura biblică despre botez. Pionierii baptişti din acea perioadă – Toth Mihai, Kornya Mihai, Lajos Janos sunt primele roade câştigate prin Evanghelie în acea perioadă. Greutăţile de comunicare cu Henrich Meyer, pastorul german din Budapesta, greutatea deplasării acestuia la Gyula pentru a oficia botezul noilor convertiţi, nu a încetinit sau înmuiat zelul primilor baptişti.

Numele lui Mihai Kornya evocă poate în minţile unora anumite întâmplări „hazlii“ de genul închiderii sale alături de taurul comunal în Gurbediu (incident în urma căruia a scăpat cu viaţă, ca Daniel aruncat în groapa leilor!) sau încercările nereuşite de arestare din partea jandarmilor, dar viaţa şi mărturia acestui om au fost extrem de serioase. Un gigant al misionarismului baptist românesc, un adevărat Wesley autohton, Kornya a dus Evanghelia din zona Salontei, în tot bazinul Crişanei, ajungând până la Brăila sau la Bozovici, în sudul Banatului. A botezat în timpul lucrării sale aproximativ 8.000 de convertiţi – nu prin metode evanghelistice „mo-derne“ şi superficialitate în ce priveşte admiterea la botez. Calitatea spirituală a acestor convertiţi, seriozitatea metodelor de lucrare promovate, aplicarea disciplinei bisericeşti, sunt câteva din cauzele pentru care lucrarea Baptistă la începuturile ei a avut acea notă de soliditate, care, din pacate, lipseşte în multe privinţe astăzi.
Ceea ce frapează la oameni ca şi Mihai Kornya, Mihai Toth, Lajos Janos, Ioan Tirban, Mihai Brumar – primii pionieri baptişti bihoreni, este faptul că au fost oameni simpli, dar oameni cu impact extraordinar în comunităţile în care au trăit şi slujit. Integritatea vieţii lor, mărturia ireproşabilă, zelul lor pentru evanghelizare, sunt explicaţii ale acestui impact.
Din zona Bihorului, mărturia baptistă se va extinde printre români pe valea Crişului Negru şi Alb, şi apoi, spre sud, în celelalte părti ale Aradului şi Banatului. Dumnezeu va ridica în aceste locuri alţi oameni de care se va folosi – Teodor Sida la Buteni, George Slev din Aciuţa (primul dascăl baptist, şi unul din primii autori baptişti), Ilie Maris şi Clepe Teodor din Curtici, Vasile Berbecar la Arad, Ştefan Ignea la Lalaşinţ. În zona Banatului nume ca Atanăsie Pascu, Ioan Suveţ, Efta Romanu sunt doar câteva din multele nume care merită menţionate şi care şi-au adus aportul, fiecare în felul său, la înainta-rea cauzei lui Dumnezeu în generaţia lor. Dar ce se poate spune despre atâţia alţii, care au dus solia nou-testamentară în celelalte părţi ale Ardealului, Oltenia, Vechiul Regat, Dobrogea şi până în dulcea Bucovină? Folosind cuvintele autorului epistolei către Evrei: „Şi ce voi mai zice? Căci nu mi-ar ajunge vremea, dacă aş vrea să vorbesc de…“ (Evr.11:32) Pop, Miclăuş, Mârza, Ungureanu, Hodoroabă şi atâţia alţii al căror nume sunt scrise în Cartea Vieţii şi a căror lucrare a lăsat în urmă mireasma cunoaşterii Lui?
Istoria de început a mărturiei baptiste în ţara noastră, începând cu finele secolului al XIX-lea şi continuând cu prima parte a secolului XX, este o dovadă clară a binecuvântării divine. Repeziciunea cu care s-a extins credinţa baptistă pe fondul unei căutări spirituale evidente mai ales între români, a atras atenţia şi mânia autorităţilor eclesiastice şi civile şi a condus la o politică de persecuţie împotriva baptiştilor. Bătăi, ameninţări, procese intentate, închisoare nu au fost în stare să oprească avântul misionar al primilor baptişti. Au fost ocazii în care până şi oameni ca Octavian Goga, pe atunci ministru al cultelor, a fost uimit de profunzimea cunoaşterii bi-blice de care a dat dovadă delegaţia baptistă venită în audienţă să ceară recunoaştere oficială şi libertate de exercitare a crezului. Anii 1920 – 1930 ai secolului XX au fost marcaţi de persecuţii sporadice, recunoaşterea statutului de confesiune şi apoi retragerea acestui statut, intervenţii din partea unor delegaţii baptiste externe, dar în ciuda acestor situaţii, lucrarea baptistă  intră pe un făgaş normal de dezvoltare din multe puncte de vedere: instituţional, se organizează Uniunea Baptistă şi comunităţile regionale; teologică, se înfiinţează în 1921 Seminarul Baptist (mai întâi la Buteni şi apoi, la Bucureşti) – instituţia teologică care va pregăti multe generaţii de lucrători baptişti; de asemenea, se fac progrese pe plan publicistic şi mi-sionar.
Perioada 1940-1944 va însemna pentru credincioşii baptişti una din cele mai negre perioade din istoria lor, când regimul mareşalului Antonescu va trece în ilegalitate confesiunea baptistă. Pe uşa multor biserici au fost puse lacăte, mulţi lideri baptişti au fost întemniţaţi, în timp ce presa vremii publica articole denigratoare la adresa baptiştilor.
Finalul războiului şi redobândirea libertăţii va face ca perioada 1944-1947 să fie perioada uneia din cele mai deosebite creşteri din punct de vedere numeric al baptiştilor.

Însă, curând, nori negri aveau să apară la orizont, prevestind intra-rea României sub un regim dictatorial cumplit care va dura aproape 5 decenii: „ciuma roşie“, comunistă.
Istoria şi generaţiile următoare vor judeca mai obiectiv şi poate, cu mai puţină patimă, ce a însemnat această perioadă pentru bisericile baptiste, pentru pastorii care au trebuit să-şi slujească turma – fiind supuşi la grele ameninţări, ispitiţi la compromisuri, la colaboraţionism şi trădarea fraţilor lor, dar un lucru este cert: Dumnezeu Şi-a păstrat o ramăşiţă pentru Sine şi în acea vreme de tristă amintire. Prin ei, El a lucrat cu mare putere. Poate baptiştii nu au avut atâţia martiri ca alte culte, la fel de persecutate, dar, cu siguranţă, baptiştii au avut eroii lor. Memoria lor, fie că mai sunt în viaţă, fie că au trecut la Domnul, merită să fie păstrată în inimile noastre, ale urmaşilor lor de astăzi.

Astăzi, baptiştii din România se bucură de libertate deplină în a-şi exercita crezul. Deşi după Revoluţie au fost şi încă mai există cazuri izolate de persecuţie (vezi cazul Ruginoasa sau Niculiţel, etc), se poate afirma că persecuţia generalizată ca politică a statului român a încetat. Suntem într-o perioadă de libertăţi şi oportunităţi inima-ginabile. Pe unele din ele, baptiştii români de după 1989 au ştiut să le folosească din plin. Harta prezenţei baptiste arată altfel, graţie unor eforturi misionare susţinute în sudul şi estul ţării.
Totuşi, există semne clare de apatie spirituală, stagnare şi chiar declin. Sunt biserici mici care se închid, în timp ce biserici mari se confruntă cu o multitudine de probleme. Vor fi baptiştii români ai mileniului III vrednici de moştenirea generaţiilor anterioare? De sacrificiile depuse şi biruinţele câştigate? Şi mai ales, ce vor lăsa ei în urmă?

Marius Birgean

Primii vestitori ai credinţei baptiste în Banat au fost misionarii germani Heinrich Meyer şi Johann Flor. Aceştia au venit în zona noastră după anul 1870, atunci când Maria Tereza a încorporat Banatul în Ungaria. Iniţial ei au vestit Evanghelia etnicilor germani, dar cu timpul credinţa baptistă a pătruns şi în familiile românilor.
Primii convertiţi din Banat au fost câteva femei evlavioase: Maria Schrodt (botezată la 17 aprilie 1879), Iuliana Czegeny (botezată la 7 aprilie 1880) şi Maria Otroc (botezată la 19 noiembrie 1881). Toate aceste femei au fost botezate la Salonta de către păstorul Mihai Cornea.

Începând cu anul 1885, odată cu sosirea misionarului Ludovic Bodoki, lucrarea misionară începe să ia avânt, alte 13 persoane fiind botezate de către neobositul lucrător Mihai Cornea. Oficial, Biserica Baptistă Germană din Timişoara a luat fiinţă în anul 1887, primul ei păstor fiind fratele Ludovic Bodoki. Din anul 1891, după mutarea păstorului Bodoki, Biserica Germană este slujită de fraţii: Gabor Szabo, G. Pokorny, Max F. Kuss, Georg Gerwich, Stefan Fucsa, Kristeu Potzner şi Johann Schiller. În anul 1909, în urma stăruinţelor păstorului Johann Schiller, credincioşii baptişti au cumpărat o casă pe strada numită atunci Fröbl nr.28 (fostă Reşiţa, actualmente Iuliu Maniu), pe care au amenajat-o pentru serviciile de închinare. Clădirea respectivă, renovată în mai multe rânduri, continuă să fie folosită şi astăzi ca locaş de închinare al Bisericii Baptiste Germane.

În aceşti primi ani ai secolului XX, baptiştii germani plantează noi biserici în Jebel (1905), Parţa (1905) şi în alte localităţi, prilej cu care şi românii încep să-şi deschidă inima faţă de Cuvântul lui Dumnezeu. După îmbolnăvirea păstorului Johann Schllier, Biserica Germană este slujită de fraţii Adolf Zarhal şi Georg Teutsch. În anul 1923 maghiarii şi românii convertiţi la credinţa baptistă, din dorinţa de a transmite Evanghelia prietenilor lor în limba maternă, hotărăsc înfiinţarea Bisericii Baptiste Maghiare şi a Bisericii Baptiste Române. Tot la începutul secolului XX, prin intermediul altor misionari credinţa baptistă se răspândeşte în alte părţi ale Banatului. Ştefan Ignea, un tânăr din comuna Lalaşinţ, botezat în anul 1902 şi ordinat ca păstor în anul 1904, vesteşte Evaghelia în satele din jurul Făgetului şi, împreună cu alţi misionari, plantează biserici baptiste la Fârdea (1900), Bucovăţ (1905), Sinteşti (1906), Curtea (1906), Tomeşti (1907), Coşteiul de Sus (1909), Breazova (1920).
În anul 1910 ia fiinţă Biserica Baptistă din oraşul Lugoj, iar apoi Vestea Bună se răspândeşte şi în alte localităţi: Crivina, Criciova, Jdioara, Gruni.

În această perioadă Dumnezeu ridică câţiva lucrători devotaţi: Pavel Bandur, Emilian Ardelean, Ioan Covaci, Petru Munteanu, Petru Andrei, Petrică Jurconi, Petru Popescu. În 15 august 1917 este organizată la Lugoj prima Conferinţă Misionară a zonei, cu delegaţi ai bisericilor din trei judeţe: Caraş, Hunedoara şi Severin. Invitaţi speciali la acest  eveniment au fost păstorii Heinrich Meyer şi Vasile Berbecar. Cu acest prilej s-a discutat problema păstoririi şi organizării teritoriale a bisericilor, dar şi importanţa pregătirii teologice a noilor slujitori. Pe măsură ce lucrarea se extindea, Dumnezeu ridica noi lucrători. Astfel Biserica din Lugoj îl alege ca păstor în anul 1917 pe fratele Dumitru Drăgilă din Prilipeţ, iar Biserica din Timişoara şi cea din Sânnicolau Mare (începută în 1908) pe fratele Atanasie Pascu din Parţa. La Igriş este ales păstor fratele Simion Cioancă, la Jamu Mare fratele Eftimie Sâmboteanu.
În anul 1924 are loc primul botez în râul Bega, eveniment oficiat de păstorul Atanasie Pascu, un predicator talentat care-i impresiona pe ascultători prin graiul său bănăţean. Tot în această perioadă, în bisericile mari apar formaţii muzicale: coruri, orchestre, fanfare.

Perioada interbelică a fost o perioadă de expansiune pentru baptiştii români. Se formează Uniunea Baptistă, ca for central de reprezentare (8-10 iunie 1919), se adoptă primul Statut de organizare (14-16 februarie 1920) şi începe procesul de formare a păstorilor baptişti prin înfiinţarea Seminarului Teologic Baptist de la Buteni în 1921. Apoi, în 1934, se formează Comunităţile teritoriale, care aveau ca scop organizarea cercurilor misionare.
Odată cu creşterea numerică a baptiştilor, apar şi primele persecuţii, mai ales din partea preoţilor. Baptiştii nu se lasă însă intimidaţi, ci îşi fac tot mai cunoscut crezul prin intermediul revistelor, a broşurilor, a cântărilor şi a activităţilor misionare.

Anul 1932 este însă unul din cei mai negri ani din istoria baptiştilor. Datorită unor neînţelegeri apărute între preşedintele Uniunii, Ioan R. Socaciu, care era şi director al Seminarului, şi dr. Everett Gill, reprezentantul Bordului de Misiune al Convenţiei Baptiste de Sud, cu ocazia Congresului al XII-lea care a avut loc între 9‑10 septembrie la Timişoara, Uniunea Baptistă se scindează. Lucrul acesta produce multă durere în inima credincioşilor, dar în cele din urmă relaţiile frăţeşti se refac şi în 1935, cu ocazia Congresului de la Arad (9-10 noiembrie), cele două Uniuni de reunesc. Fratele Ioan R. Socaciu, cel care a fost implicat în evenimentele nefericite din acea vreme, a fost preşedinte al Uniunii în perioada 1931-1945. A fost unul din cei mai iluştri predicatori baptişti ai acelor vremuri, a studiat teologia în America şi a luptat mult pentru drepturile bisericilor baptiste. A slujit Biserica Baptistă Română din Timişoara (nr.1, Betel) între anii1937-1946, în condiţii grele, atunci când Decretul 927/1942 a scos Cultul Baptist în afara legii. Relaţiile bune ce le-a  avut cu fraţii noştri din străinătate, au mai temperat elanul prigonitorilor, dar n-au putut opri persecuţia. În această perioadă, conducerea Convenţiei Baptiste de Sud şi a Alianţei Mondiale Baptiste a vizitat în dese rânduri România, făcând demersuri pentru libertatea bisericilor. Lideri baptişti renumiţi ca J. H. Rushbrooke, George Truett, W. O. Lewis, J. B. Gambrell, Charles E. Maddry, au încurajat bisericile în acea perioadă şi au discutat îndelung cu autorităţile despre drepturile baptiştilor. Cu toate acestea, o parte din credincioşii baptişti au fost întemniţaţi, iar alţii au fost deportaţi în Transnistria.

După răsturnarea dictaturii lui Ion Antonescu, Cultul Creştin Baptist îşi recapătă libertatea de a funcţiona prin Decretul 533/31.10.1944 semnat de Regele Mihai. Bisericile se redeschid, activitatea cultică se reorganizează, lucrarea misionară se dezvoltă, dar vremurile de libertate vor fi de scurtă durată. În data de 7 mai 1945 are loc la Biserica Baptistă Română nr 1 din Timişoara adunarea de reconstituire a Comunităţii Bisericeşti Baptiste Timişoara, fiind aleşi ca preşedinte fratele Cornel Pascu, iar ca secretar fratele Sima Lupescu.

În septembrie 1950 se formează în Timişoara, Biserica Baptistă nr.2, păstor al acesteia fiind ales fratele Sava Nicolae.
În această perioadă Dumnezeu ridică alţi lucrători devotaţi: Ioan Bâc, Adam Stănilă, Petru Drăgoescu, Savu Păteanu, Petru Popovici, Dionisie Florea, Ioan Roman, Ioan Baloşin, Avram Gheorghe, Dumitru Lingurar.

După vizita la Moscova, în ianuarie 1949, Stanciu Stoian, ministrul Cultelor şi Culturii, le crează mari probleme baptiştilor. În teritoriu sunt instalaţi “împuteniciţii” care încearcă să controleze viaţa spirituală a bisericilor. Unii păstori sunt arestaţi, alţii sunt destituiţi, unii sunt amendaţi, despre alţii se născocesc învinuiri grave, toate aceste lucruri având ca scop distrugerea bisericilor. Legăturile cu fraţii noştri din străinătate sunt atent monitorizate, serviciile divine sunt limitate ca timp, accesul tinerilor noştri în universităţi este interzis, iar lucrarea misionară este oprită. În această perioadă, bisericile din judeţul Timiş sunt slujite de fraţi păstori devotaţi, dar asupra cărora planează în fiecare zi pericolul destituirii. Nume ca: Ioan Bulica, Liviu Olah, Ioan Trif, Ioan Stanca, Dragoş Hudema, Teodor Turcu, Laurenţiu Tuţac, Gavril Crişan, Ioan Lupulescu, Traian Dejeu, Timotei Târziu, Nicolae Constantin, Ion Râncu, Alexandru Lăpugean, David Nicola,  Dumitru Turcin, Ieremia Găvăgină sunt cunoscute generaţiilor de baptişti ce au suferit mult în perioada regimului comunist.

În ciuda opreliştilor, au existat şi motive de bucurie pentru baptiştii din judeţul Timiş în acea perioadă de tristă amintire: studiile biblice pline de har ale fratelui Pitt Popovici, dinamismul evanghelistic transmis de fratele Liviu Olah, construirea clădirii Bisericii Baptiste nr.2 din Timişoara, înfiinţarea Bisericilor Baptiste Emanuel (nr.3), Golgota (nr.4), Betania (nr.5), vizita evaghelistului Billy Graham din 1985 şi inaugurarea noii Case de rugăciune a Bisericii Baptiste Betel.

Odată cu Revoluţia din 1989, lucrarea baptistă, eliberată din chingile aspre ale comunismului, a căpătat noi dimensiuni. Se plantează biserici noi în multe localităţi, sunt ordinaţi noi lucrători, se organizează evanghelizări pe stadioane, se tipăresc reviste şi cărţi, sunt reluate activităţile sociale.

Astăzi, la acest moment aniversar, pe raza Comunităţii noastre slujesc 75 de păstori în 160 de biserici. Numărul credincioşilor şi aparţinătorilor baptişti de ridică la peste 10.000. Unele biserici au înfiinţat grădiniţe şi şcoli, iar altele sunt implicate în activitatea socială. În ultimii 20 de ani pe raza Comunităţii noastre au avut loc câteva evenimente importante pentru mişcarea baptistă din România: Conferinţe Naţionale Anuale (Timişoara-Betel, 1994, 2008, Lugoj-Harul, 2009), Congresul Organizaţiei Tineretului Baptist  (Timişoara-Betel, 1995), Congresul Femeilor Baptiste (Lugoj-Harul, 1995), Congresul Uniunii Baptiste (Lugoj-Harul, 1999).

În anul 2008 (4-6 iulie) pe stadionul Dan Păltinişanu a avut loc cel mai mare eveniment evanghelistic din istoria României: Festivalul Speranţei cu Franklin Graham. Bisericile baptiste s-au implicat în organizarea acestui eveniment la care au participat peste 80.000 de persoane. Nu trebuie uitate nici evenimente ca: Paştele orfanilor, Crăciunul orfanilor, Marşul Învierii, iniţiate de păstorul Petru Dugulescu, primul parlamentar baptist din istoria României.
În aceşti ani de libertate bisericile baptiste au fost vizitate de reprezentanţi de seamă ai mişcării baptiste internaţionale: Tony Peck, secretarul general al Federaţiei Europene Baptiste, Toma Magda, preşedintele Federaţiei Europene Baptiste şi dr. David Coffey, preşedintele Alianţei Mondiale Baptiste.

Mulţumim Domnului pentru jertfa înaintaşilor noştri şi ne rugăm ca generaţia actuală de slujitori şi credincioşi să se ridice la standardul dorit de Dumnezeu. A Lui să fie gloria din generaţie în generaţie, în vecii vecilor.  Amin!

Articol scris de: dr. Ionel Tutac

Privind retrospectiv la vremurile de început ale mărturiei baptiste în Caraş-Severin, constatăm cu bucurie, că flacăra credinţei baptiste s-a aprins pe plaiurile frumoase ale Caraşului la începutul sec.XX, mai precis în jurul  anului 1908, iar în decurs de 10-15 ani s-a răspândit în toate zonele judeţului.

Zona Caransebeşului.
Credinţa baptistă a pătruns aici prin Popescu Petru, din comuna Curtea, care s-a angajat la o moară din comuna Iaz, aproape de Caransebeş, în anul 1908. Acesta împreună cu o altă familie baptistă a lui Ioan Mihai, venită din Ardeal şi stabilită în zonă, au început să vestească Evanghelia celor interesaţi şi aceasta a dat rod. Printre aceştia erau Papik Ioan şi soţia, Bona Pascu şi Dobriciu, toţi din Caransebeş. În anul 1909 sunt botezate 3 suflete, iar în anul următor are loc un alt botez oficiat de Ştefan Ignea, iar serviciile divine se ţineau în casa lui Bona Pascu. Astfel s-au pus bazele Bisericii Baptiste din Caransebeş. Biserica va continua să crească în următorii ani, deoarece aici era un grup de meseriaşi, care au auzit Evanghelia în Cehoslovacia, pe când erau militari. În anul 1922 este ordinat ca păstor al Bisericii, Negrei Ilie, iar în 1934 a fost zidită aici prima casă de rugăciune. În prezent în Caransebeş sunt 3 biserici baptiste.Biserica Baptistă din Borlova ia fiinţă în anul 1921, prin lucrarea lui Rădula Pavel, care devine şi păstorul ei în 1925. În Bolvaşniţa, credinţa baptistă a pătruns în anul 1922, prin doi tineri care au auzit Evanghelia pe când erau în în armată. La întoarcerea acasă, ajutaţi de fraţii din Buchin, au format biserica.

În Băuţar, credinţa baptistă a fost adusă în 1919 de Nedeloni Ion, care s-a întors acasă din război cu o Biblie, ale cărei învăţături a început să le împărtăşească şi altora şi astfel a luat naştere biserica. În Buchin credinţa baptistă a pătruns prin Chitu Boştioagă în 1916, care primise Cuvântul când era militar. În această perioadă se mai înfiinţează biserici baptiste în Petroşniţa, Vălişoara şi oraşul Oţelu Roşu.

Zona Clisura Dunării.
Prima biserică baptistă din Clisura Dunării a fost biserica din Moldova Nouă.Înfiinţarea bisericii este legată de numele lui Nicolae Craioveanu şi soţia, Ilie Craioveanu şi Ioan Băieşu,care s-au dus la muncă la o mină de cărbuni din Voroşvar(Ungaria). Aici s-au întâlnit cu Constantin Buriman din Coronini, care le-a vestit Evanghelia pe care o auzise şi el de la Dumitru Drăgilă din Prilipeţ. Aceştia s-au convertit şi au primit botezul într-o biserică baptistă germană din Budapesta în anul 1916, iar în anul 1918, de Paşti, sunt vizitaţi de Vasile Enaşcu, care a stat cu ei trei zile, încurajându-i prin Cuvânt.În acelaşi an acest grup se întoarce acasă şi formează biserica baptistă din Moldova Nouă. Lucrarea a progresat în anii următori şi biserica a crescut de la an la an, la aceasta contribuind slujirea lui Ilie Craioveanu, care este ordinat ca păstor în anul 1921, fiind ajutat ulterior în lucrare şi de Costa Popescu . Astăzi în Moldova Nouă sunt două biserici baptiste şi lucrarea progresează frumos.Credinţa baptistă s-a răspândit şi în alte localităţi din Clisura Dunării. Astfel, Biserica Baptistă din Coronini (Pescari), ia fiinţă în anul 1919 prin  lucrarea lui Buriman Constantin, care s-a mutat aici cu soţia. unde  l-au întâlnit pe Moldovan Gheorghe. Acesta fusese prizonier în Rusia şi acolo a auzit Evanghelia, s-a convertit fiind botezat în 1916 şi s-a întors acum acasă. Acest grup de credincioşi au format nucleul bisericii iar mărturia lor a avut un impact deosebit, biserica a crescut şi Dumnezeu a binecuvântat lucrarea. Cele două biserici formate, vor deveni biserici misionare şi Cuvântul va aduce rod şi în alte localităţi. În Socol, biserica ia fiinţă la 1921, în Padina Matei la 1923, în Moldova Veche la 1927, în Moldoviţa la 1926, în Ştinăpari la 1918, în Cărbunari în 1920, în Pojejena în 1919, în Sfânta Elena în 1921.

Zona Oraviţa – Anina.
Prima biserică baptistă din zona Oraviţei ia fiinţă la Ciclova Română în anul 1912, când s-a întors din Statele Unite, Vichente Percea, care primise credinţa baptistă acolo. El s-a dedicat slujirii ca păstor lucrând cu râvnă în satele din jurul Oraviţei: Sasca, Potoc, Socolari, Ilidia, sau chiar din jurul Bocşei oclin, Biniş, Valeapai. Biserica Baptistă din Oraviţa ia fiinţă în anul 1918 ,  când a venit aici de la Viena, familia Folk, mama, fiul Ioan şi două surori Cristine şi Ana. Acest grup s-a unit cu alţi credincioşi baptişti : Ioan Şulea, Pruneş, Mătăsăreanu şi alţii şi au constituit biserica din Oraviţa. Cele două surori, Cristine şi Ana, au avut de-a lungul anilor o contribuţie deosebită la dezvoltarea cântului coral şi instrumental în bisericile din această zonă. De asemenea o contribuţie deosebită la dezvoltarea lucrării în zona aceasta a Caraşului a avut-o neobositul lucrător Ştefan Ignea, din Lalaşinţ. Înfiinţarea Bisericii Baptiste din Răcăjdia este legată de Gheorghe Albu, care în anul 1913, se întoarce din Statele Unite, unde primise Cuvântul şi fusese botezat. El a început să mărturisească Evanghelia şi Dumnezeu a făcut ca sămânţa să dea rod şi astfel a luat fiinţă Biserica. Biserica Baptistă din Anina s-a născut prin lucrarea de pionierat a lui Petru Andrei, un miner venit aici din localitatea Curtea(lângă Făget) în anul 1910. Deşi a stat în Anina numai un an, sămânţa Cuvântului semănată de el a adus rod bogat şi astfel în anul 1914 a luat fiinţă biserica formată dintr-un nucleu de convertiţi printre care erau: Vasile Enaşcu, Vasile Dogariu, Avram Petruică şi alţii. În această perioadă credinţa şi mărturia baptistă va pătrunde şi în alte sate şi comune din această zonă cum sunt: Slatina Nera, Ilidia, Bogodinţi, Naidăş, Lescoviţa şi altele.

Zona Valea Almajului.
Prima biserică baptistă în Valea Almăajului a luat fiinţă în localitatea.Eftimie Murgu. Efta Murgu a fost primul convertit, care a luat tangenţă cu Cuvântul lui Dumnezeu , în zona Banatului Sârbesc, pe lângă Vârşeţ, unde s-a dus cu oile. Aici a vorbit cu alţi ciobani care erau nazarineni şi când s-a întors acasă a primit un Nou Testament pe care a început să-l studieze atent, fiind un om religios. Într-o noapte Vasile Enaşcu din Potoc, care  era în drum spre Bozovici, pentru a merge la târg, a poposit în casa lui Efta Murgu. Cu acea ocazie Enaşcu Vasile i-a vestit lui Efta Murgu, Cuvântul lui Dumnezeu şi acesta s-a pocăit, fiind botezat în anul 1912 împreună cu fratele său Ilie. Mărturia lor a continuat şi Dumnezeu a adăugat şi pe alţii la numărul lor, formându-se astfel biserica, care a propăşit în anii următori fiind păstorită de Pavel Ciortuz. Credinţa baptistă a pătruns apoi şi în Prilipeţ prin întoar-cerea la Dumnezeu a doi tineri din această localitate, care erau evlavioşi şi sinceri în cercetarea Scripturilor şi anume, Ion Şuveţ şi Dumitru Drăgilă. La numărul lor se adaugă şi Gavril Drăgilă şi toţi trei sunt botezaţi în anul 1913 la Prilipeţ de Ştefan Ignea. În 1927 la iniţiativa unui grup de păstori din zonă ia fiinţă Orfelinatul Baptist de la Prilipeţ, de care s-a ocupat în mod deosebit Ion Şuveţ împreună cu soţia Marta. Orfelinatul a fost închis în perioada comunistă şi prin harul lui Dumnezeu a fost redeschis după 1989, clădirile lui fiind renovate şi extinse. Mărturia Evangheliei avea să fie purtată cu succes de Ion Şuveţ în alte localităţi din Valea Almăjului, cum sunt : Lăpuşnicul Mare, Bozovici, Moceriş, Bănia, Prigor, Dalboşeţ, unde se vor înfiinţa biserici. Un fapt important în dezvoltarea lucrării din Valea Almăjului l-a constituit întoarcerea la Domnul a lui Goga Dănilă din Gârbovăţ, care va deveni un slujitor destoinic, fiind ales în 1951 preşedinte al Cultului Baptist.

Zona Reşiţa – Bocşa.
Înfiinţarea Bisericii Baptiste din Reşiţa este legată de numele lui Ion Micşa din Jitin, un tânăr credincios care vine la Reşiţa în anul 1919 pentru a-şi câştiga existenţa. Având sămânţa Cuvântului în inimă,, el ia legătura cu un mic grup de credincioşi,  printre care, familile Guţu şi Ripan, doi tineri Bulgăr şi Rusu şi două surori din Moniom şi împreună formează Biserica Baptistă dîn Reşiţa. Lucrarea va progresa prin venirea la Reşiţa a lui Petru Adam din Jitin care va fi ordinat ca păstor în anul 1924 şi în această perioadă se va construi şi prima casă de rugăciune, care va fi finalizată în 1928. Un eveniment important a avut loc la Reşiţa în anul 1946 şi anume aici s-a ţinut Congresul Tineretului Creştin Baptist, eveniment la care au participa t 4000 de credincioşi. Astăzi în Reşiţa sunt trei biserici baptiste şi tot aici a luat fiinţă în anul 1996, un liceu teologic baptist, pe lângă Biserica Baptistă nr.1, care funcţionează cu 20 de clase de la grădiniţă, la clasa a 12-a de liceu. Biserica Baptistă din Bocşa Română s-a înfiinţat în anul 1932, iar astăzi în Bocşa sunt două biserici, una în Bocşa Montană şi a doua în Bocşa Română. În continuare iată câteva din localităţile din zona aceasta unde s-au format biserici baptiste în această perioadă: Dognecea, Doclin, Biniş, Vermeş, Valeapai, Gherteniş, Fizeş, Duleu, Fârliug şi altele. De asemenea menţionăm mai jos câteva nume de care se leagă începuturile baptiste în judeţul Caraş-Severin: Ştefan Ignea, Dumitru Drăgilă, Ioan Şuveţ, Goga Dănilă, Iefta Românu, Negrei Ilie, Rădula Pavel,. Enaşcu Vasile, Vichente Percea, Buriman Constantin, Craiovan Ilie, Costa Popescu, Pop Ioan, Micşa Ioan, Petru Ada.Desigur că ar fi foarte multe lucruri de spus despre aceste începuturi pe care Dumnezeu le-a binecuvântat în timp. Noi ca oameni desigur că putem face greşeli, sau chiar omisiuni, dar ştim că în ceruri este o carte de aducere aminte cu faptele sfinţilor şi credem că Dumnezeu nu va face nici o greşeală şi nu va avea nici o omisiune şi în ziua slavei Domnului Isus va răsplăti pe fiecare rob credincios cu generozitate. Fie ca generaţia aceasta să preţuiască moştenirea lăsată de înaintaşii credinţei şi să ne împlinim misiunea la rândul nostru după exemplul pe care ni l-au lăsat ei, spre gloria lui Dumnezeu şi binecuvântarea multora.

COMUNITATEA  BAPTISTĂ CARAŞ-SEVERIN
Comunitatea Bisericilor Creştine Baptiste Caraş-Severin s-a constituit în toamna anului 2008, prin desprinderea în spirit frăţesc, prin înţelegere şi cu pace, de Comunitatea Timişoara şi a început să funcţioneze de drept şi de fapt, de la 01.01.2009. Ea cuprinde bisericile baptiste cu filialele lor din jud.Caraş-Severin(cu câteva excepţii) şi bisericile din cercul Orşova, jud. Mehedinţi. Astfel avem 122 de biserici şi 51 de biserici filiale cu un total de aproximativ 11.000 de membri botezaţi.
Aceste biserici şi filiale sunt slujite de un număr de 50 de păstori.
Comunitatea are un comitet de conducere format din 11 membri: preşedinte(Mihai Mihuţ), trei vicepreşedinţi: cu pastorala(Ilie Tinco), cu educaţia (Ilie Milutin) şi cu misiunea (Dănuţ Vrâncilă), secretar: Valentin Sfercocî şi 6 membri:  Ioan Vrâncuţa, Petru Nedved, Lazăr Arnăut, Lică Lopătiţă, Ovidiu Tămaş şi Nelu Damian. Comunitatea are un departament pentru tineret, coordonat de Daniel Bărnuţ, un departament de copii, coordonat de Gelu Dumitraşcu şi un departament de slujire pentru femei conduse de Irina Mihuţ

Acum la ceas aniversar să ne unim şi noi cu proorocul Habacuc în rugăciune şi să spunem :
“Însufleţeşte-Ţi lucrarea în cursul anilor, Doamne ! Fă-te cunoscut în trecerea anilor” (Hab.3:2/b).
A  Lui Dumnezeu să fie slava, cinstea şi măreţia pentru toate lucrurile, în veci de veci.

Articol scris de: Mihai MIHUŢ

Valeriu, felicitări pentru slujba pe care baptistii europeni ţi-au încredinţat-o. Ce responsabilităţi spirituale şi administrative presupune preşedinţia Federaţiei Baptiste Europene?
Vă mulţumesc din suflet pentru felicitări şi pentru susţinere. Funcţia de preşedinte al Federaţiei Baptiste Europene are mai mult o dimensiune spirituală decât una administrativă. Sarcinile administrative îi revin în cea mai mare parte secretarului general, adică fratelui Tony Peck. Una din responsabilităţile preşedintelui este să viziteze Uniunile Baptiste, care fac parte din Federaţie, ca să le încurajeze şi să le motiveze în lucrarea Evangheliei, iar acolo unde există dificultăţi, spre exemplu probleme legate de libertatea religioasă, să intervină pe lângă autorităţi în vederea apărării libertăţii predicării Evangheliei. O altă responsabilitate este conducerea şedinţelor Executivului şi ale Consiliului, ceea ce presupune nu doar o supraveghere spirituală, ci şi împărtăşirea unei viziuni pentru slujirea şi activitatea Federaţiei.

Această slujire vine după mulţi ani de munca pe ogorul Evangheliei. Care sunt principalele repere spirituale ale vieţii tale?
M-am născut la 8 iulie 1960 într-o familie de credincioşi baptişti. Bunelul a fost unul dintre primii credincioşi şi primul pastor al bisericii baptiste din satul în care m-am născut. L-am primit pe Isus ca Domn şi Salvator la vârsta de 18 ani în timp ce eram student la Colegiul Politehnic din Bălţi. După prăbuşirea Uniunii Sovietice şi a regimului comunist din România am mers la studii la Oradea. În 1994 am absolvit Universitatea „Emanuel”, iar în 1996 am obţinut licenţa în teologie de la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. După terminarea studiilor am fost implicat în fondarea Colegiului Teologic Pedagogic din Chişinău, parte componentă a Uniunii Bisericilor CEB din Moldova. În 1996 am fost ordinat la slujirea de pastor, iar în perioada 2001-2009 am slujit în calitate de Episcop al UBCEB.

Baptiştii din Europa au multe puncte comune,dar în acelaşi timp sunt diferiţi în anumite aspecte. Care crezi că sunt cele mai importante asemănări şi cele mai vizibile deosebiri?
În primul rând,  aş vrea să menţionez că sunt mult mai multe lucruri care ne unesc decât cele care ne deosebesc. Cred că pasiunea pentru misiune şi evanghelizare este liantul cel mai puternic, chiar dacă astăzi în vest se simte un pic de răcire în această privinţă. Drept dovadă a acestui fapt este proiectul Federaţiei de susţinere a misionarilor indigeni, proiect prin care sunt susţinuţi peste 50 de misionari din 24 de ţări europene, inclusiv din Orientul Apropiat. Printre alte asemănări aş menţiona menţinerea unităţii bisericilor, importanţa educaţiei teologice, implicarea în soluţionarea problemelor sociale, lupta pentru apărarea libertăţii religioase. Referitor la deosebiri, cred că cea mai vizibilă este legată de rolul femeilor în lucrarea de slujire.

Am auzit câţiva lideri baptişti europeni spunând, cu oarecare invidie, că din 2007 până în 2011 limba oficială a Federaţiei Baptiste Europene este româna. Ce importanţa are, pentru familia baptistă europeană, faptul că fostul şi actualul preşedinte vorbesc româneşte?
Nu pot spune că limba oficială a Federaţiei în această perioadă este limba română, deoarece limba de comunicare în cadrul ei este limba engleză, dar în acelaşi timp, cred că fiecare preşedinte aduce cu sine o anumită contribuţie cultural-lingvistică a naţiunii din care face parte. Spre exemplu, toată conducerea Federaţiei cunoaşte cuvântul „pace” cu care ne salutăm în bisericile noastre. Faptul că atât fostul, cât şi actualul preşedinte vorbesc româneşte, este şi un merit al tuturor românilor. Este o recunoaştere a faptului că românii consitutuie o bună parte a familiei baptiste europene. În acest context, aş vrea să menţionez că pentru mine este o mare bucurie să ştiu că Uniunea Baptstă din România, după o pauză de vreo opt ani, a revenit plenipotenţiar în viaţa Federaţiei Baptiste Europene atunci când am fost ales la slujirea de vicepreşedinte al Federaţiei, ceea ce înseamnă că m-am învrednicit şi de votul celei mai mari familii baptiste române din Europa.

La Ede, cu ocazia Consiliului Alianţei Baptiste Mondiale, s-a putut observa, din statistici, că mişcarea baptistă cunoaşte un puternic avant în ţări din Africa, Asia şi America Latină, dar stagnează în Europa sau America de Nord. Ce crezi că trebuie făcut pentru revigorarea lucrării din Europa?
Sărbătoarea de 400 de ani de la înfiinţarea primei biserici baptiste este şi o ocazie de a reflecta asupra istoriei noastre ca şi baptişti ca să vedem care sunt lucrurile bune din trecut care ar trebui păstrate şi care sunt lucrurile noi care ar trebui îmbrăţişate. Personal cred că trebuie păstrată râvna pentru evanghelizare şi misiune, în ciuda obstacolelor şi schimbărilor care au loc în ultimii ani în societate. Totodată, cred că este nevoie să punem un accent deosebit pe transformarea vieţii şi trăirea în puterea Duhului Sfânt. Nu putem lăsa ca mişcările carismatice să deţină monopolul asupra Duhului Sfânt. De asemenea, se cere un accent mai mare pe standardele morale decât pe tradiţiile pe care le-am moştenit. Mi-a plăcut ce-a spus unul din vorbitori la Congresul de la Amsterdam şi anume:
I. Că tradiţia este credinţa vie a celor morţi, iar tradiţionalismul este credinţa moartă a celor vii.
II: Ca să putem experimenta o revigorare, avem nevoie de-o credinţă vie.

La alegerile din 29 iulie ai fost reales ca membru al Parlamentului din Republica Moldova. Baptiştii  nu au o pozitie comună faţa de implicarea pastorilor în viaţa politică: unii incurajează implicarea, alţii o interzic, iar alţii o consideră o problema strict personală a fiecărui individ, indiferent de slujirea din viaţa comunităţii religioase. Care crezi că sunt avantajele şi riscurile implicării liderilor creştini in această activitate?
Orice activitate aduce cu sine anumite avantaje şi implică anumite riscuri. Admit că implicarea creştinilor, în special a liderilor, în viaţa politică implică riscuri mai mari, dar cred că, în acelaşi timp, aduce cu sine şi avantaje mai mari. Primul avantaj, vorba lui Pavel, este ocazia de a propovădui Evanghelia acolo unde Hristos nu este vestit. Alt avantaj este posibilitatea de a susţine lucrarea bisericilor prin îmbunătăţirea cadrului legal, apărarea cauzei Evangheliei într-o societate care de multe ori ne este ostilă, cât şi ocazia de a avea un impact direct asupra societăţii, prin care oamenii ar vedea că evanghelicii sau baptiştii sunt patrioţi şi cetăţeni buni. Legat de riscuri, un lider creştin trebuie să conştientizeze că o eventuală compromitere nu-i va afecta doar numele său personal, ci şi numele comunităţii din care face parte. De aceea, un lider implicat în politică are nevoie de mai multă rugăciune, înţelepciune, discernământ şi integritate în tot ceea ce face. Dacă rămânem uniţi cu Hristos şi în strânsă părtăşie unii cu alţii, cred că se poate face faţă şi provocărilor care se întâlnesc în viaţa politică.

Intr-o perioadă atât de confuză spiritual, baptiştii români asteap-tă un mesaj clar din partea noului preşedinte al Federaţiei Baptiste Europene. Care este mesajul baptiştilor europeni pentru fraţii lor din România?
Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci! Cum a fost cu 2000 de ani în urmă, a fost şi cu 400 de ani în urmă, este şi în zilele noastre şi va fi acelaş până la triumfala şi victorioasa Sa venire. Aflându-ne în mijlocul unui continent care este cuprins tot mai mult de rătăcire şi întuneric, să ne rugăm Tatălui, în numele Fiului  , ca să fim transformaţi prin puterea Duhului şi astfel să putem fi sare şi lumină!

Interviu realizat de: Dr. Ionel TUŢAC

Preşedintele Uniunii Baptiste din România.

Dr. Otniel Bunaciu este pastor al Bisericii Creştine Baptiste providenţa din Bucureşti din anul 1990, decan al Facultăţii de Teologie Baptistă din Universitatea Bucureşti, prorector al Institutului Teologic Baptist din Bucureşti, vicepreşedinte al Comisiei de Etică din cadrul Alianţei Mondiale Baptiste. A facut studii tehnice  la Universitatea Bucureşti şi studii teologice la Universitatea Oxford. Şi-a luat doctoratul la  Institutul Protestant din Cluj-Napoca. Este căsătorit cu Camelia şi au împreună un baiat – David

Aţi crescut într-o renumită familie baptistă. Ce înseamnă pentru dumneavoastră să fiţi baptist?
Să fii baptist înseamnă să fii creştin, dar să trăieşti viaţa creştină potrivit principiilor credinţei baptiste. Aceasta înseamnă în primul rând prioritatea Scripturii şi nu a invăţăturilor omeneşti pentru viaţa de credinţă. Apoi înseamnă convertirea personală însoţită de mărturia în apa botezului. În final, să fii baptist înseamnă să trăieşti într-o comunitate de credincioşi cu care împărtăşeşti convingerea că Dumnezeu ne vorbeşte şi astăzi prin Scriptură, aşa cum este aceasta înţeleasă prin călăuzirea Duhului Sfânt, în viaţa de rugăciune şi mărturie a acestei comunităţi. Între baptişti renumele nu prea se poate moşteni, ci se poate câştiga în măsura în care persoana contribuie la viaţa comunităţii locale şi a mişcării baptiste. Dumnezeu m-a binecuvântat cu o familie care a fost foarte implicată în viaţa baptistă din România şi din lumea întreagă. Pentru aceasta îi dau slavă lui Dumnezeu deoarece numai El merită orice glorie.

Copilăria aţi petrecut-o la Seminarul Baptist printre viitorii păstori. Ce amintiri aveţi din acea perioadă?
Faptul că am copilărit la Seminarul Baptist a însemnat că am cunoscut pe toţi cei care au devenit păstori în ţara noastră. Pe lângă aceştia am avut ocazia să întâlnesc multe personalităţi baptiste din străinătate care vizitau ţara în perioada comunistă ca să sprijinească bisericile din România. Toate aceste legături au fost adevărate binecuvântări deoarece am avut multe de învăţat de la cei pe care i-am întâlnit şi mai târziu m-am bucurat de faptul că aceste persoane mă cunoşteau din copilăria mea. Am învăţat totodată că şi cei mai vestiţi lucrători cu Evanghelia sunt tot oameni dar care şi-au oferit viaţa în slujba slujirii Evangheliei Domnului Isus Hristos.

Cum s-a produs convertirea dumneavoastră?
Deoarece am crescut în biserică, convertirea a fost un fel de proces prin care m-am apropiat mai mult de Dumnezeu. Totuşi a existat şi un moment al deciziei şi acesta a fost la vârsta de 16 ani la o predică a fratelui Olah care a fost la un serviciu de evanghelizare în biserica noastră. Iniţial aţi studiat ingineria, iar apoi teologia.

Ce a determinat această schimbare de opţiune profesională?
Iniţial am studiat ingineria deoarece aşa erau vremurile şi mi s-a părut important să imi fac studiile pentru a avea o educaţie completă. Am activat în biserică şi în acea vreme, mai întâi ca învăţător la şcoala duminicală şi apoi ca evanghelist. Deoarece cunoşteam limba engleză şi germană m-am implicat şi în traducerea celor care vizitau biserica noastră şi uneori biserici din Bucureşti şi chiar din alte oraşe. Această implicare permanentă în slujire m-a determinat să înţeleg că Dumnezeu mă cheamă pentru a mă dedica mai mult în slujire. Probabil că din acest motiv, într-un fel, am fost mereu un slujitor bivocaţional şi am practicat o meserie pentru a putea sluji cu Evanghelia. Chiar şi în prezent faptul că lucrez ca profesor universitar îmi permite să pot sluji cu Evanghelia în biserică şi la Uniunea Baptistă. Nu cred că acesta este singurul mod de a sluji şi cred că biserica locală trebuie să decidă împreună cu pastorul forma în care slujirea acestuia este posibilă şi poate avea loc.

În primii ani ai libertăţii noastre aţi început să predaţi cursuri teologice. Cu ce aspiraţii v-aţi întors din Anglia?
Când m-am întors din Anglia intenţia mea a fost să fiu pastor într-o biserică locală. Numai după ce m-am întors şi am văzut că în acel moment în România existau numai 3-4 alte persoane cu licenţă în teologie între baptişti şi evanghelici, am văzut nevoia de implicare în învăţământul teologic. Această implicare m-a surprins un pic mai ales că a însemnat că a trebuit să îmi continui studiile.

În 2007, cu ocazia Congresului de la Cluj, aţi fost ales preşedintele Uniunii Baptiste. Care credeţi că sunt realizările de până acum?
Am acceptat cu bucurie încredinţarea dată de frăţietate. Cred că cei care au participat îşi amintesc că mi-am expus viziunea prin formula SMS adică, Sărbătorire, Mărturisire, Slujire. Am încercat să urmăresc această viziune în sensul că în primul an din mandat am mers prin toate Comunităţile din Uniunea Baptistă sărbătorind identitatea baptistă. Am făcut acest lucru print-o serie de prezentări despre identitatea baptiştilor din România şi din lume. În al doilea an am mers prin comunităţile care m-au invitat accentuând mărturisirea credinţei noastre prin misiune. M-am bucurat că s-a înfiinţat departamentul de misiune şi că astăzi bisericile baptiste din România au o colectă pentru misiune, susţin un misionar în Banatul sârbesc şi suntem în procesul de a susţine un misionar în Asia Centrală. În al treilea an sper să aduc o provocare de a ne gândi împreună cum putem să slujim lumea în care trăim printr-o implicare mai eficientă în nevoile din jurul nostru cu scopul de a fi nişte slujitori ai Împărăţiei lui Dumnezeu. Din punct de vedere adminstrativ mă bucur că în primul an de slujire s-a lansat calendarul de studiu biblic şi calendarul de rugăciune şi că anul acesta se înfiinţează din nou departamentul de tineret şi departamentul de surori în cadrul Uniunii Baptiste.

Cu ce dificultăţi se confruntă preşedintele Uniunii?
Ca orice slujire în care se implică o persoană adesea părerile celor cu care slujeşti pot fi diferite. Am observat că uneori câţiva  colegi de slujire au adoptat o manieră de lucru din care a lipsit colegialitatea şi principialitatea. Din fericire marea majoritate a colegilor au fost şi ramân o sursă de încurajare şi inspiraţie în slujire. Cred că slujirea ne pune faţă în faţă cu multe provocări şi este important să încercăm să rămânem uniţi în faţa lor. Mă bucur că Dumnezeu lucrează în mijlocul nostru dorinţa de unitate şi de implicare în slujire.
O altă provocare importantă, care nu este însă personală, ci instituţională, este lipsa de susţinere materială pe care bisericile o acordă Uniunii şi instituţiilor acesteia. Deoarece accentuăm importanţa bisericii locale uităm uneori de importanţa contextului mai larg. Bisericile din România sunt înfiinţate juridic prin Uniunea Baptistă şi sunt reprezentate de către aceasta. Pentru a o susţine bisericile au promis în Congres că vor participa la susţinerea Uniunii, dar în realitate această susţinere se concretizează la mai puţin de 50% din ceea ce bisericile au promis prin votul exprimat de participanţi. Din acest motiv starea financiară a Uniunii este precară şi deoarece de la Revoluţie încoace aceasta a fost tendinţa consider că deteriorarea situaţiei în continuare ar putea duce Uniunea la o criză financiară gravă. În final bisericile vor trebui să înţeleagă că Uniunea este de fapt uniunea bisericilor şi aceasta nu poate fi mai mult decât doresc bisericile să fie, dorinţa lor fiind exprimată prin susţinerea oferită.

Care credeţi că sunt principalele provocări pentru generaţia actuală de credincioşi baptişti?
Cred că principala provocare este cea a mărturiei. Ştiu că accentul se pune adesea pe relevanţa comunicării dar, dupa părerea mea, o comunicare fără mărturie nu este eficientă, oricât de bună ar fi aceasta. Cred că viaţa trebuie trăită ca mărturie. Uneori suntem în pericol să cădem într-un legalism prin care proclamăm valori care nu se găsesc în mărturia trăită. Acest lucru dăunează modului în care baptiştii sunt percepuţi. Provocările aduse de schimbările din ultimii ani sunt extrem de mari. Generaţiile tinere se confruntă cu o lume total diferită de cea în care am crescut noi. Nevoia de implicare personală este din ce în ce mai importantă pentru a putea stabili o identitate creştină. Din acest motiv cred că bisericile ar trebui să fie deschise spre implicarea tinerilor în slujire şi receptive la sugestiile şi nevoile acestora. Fără îndoială că aceasta aduce o diversitate care nu este însă neapărat ceva rău dacă are loc în cadrul bisericilor locale. În fond între baptişti a existat întotdeauna diversitate deoarece ei preţuiesc libertatea individuală în contextul responsabilităţii comunitare.
Această provocare nu este numai pentru biserici, dar şi pentru instituţiile de învăţământ teologic care trebuie mereu să rămână în actualitate. Din acest motiv rămâne foarte împortantă legătura acestora cu bisericile locale precum şi continuarea reflecţiei teologice asupra semnificaţiei învăţăturii Scripturii şi a principiilor baptiste în contextul social şi cultural contemporan.

Cum vi se pare mişcarea baptistă internaţională la acest moment aniversar?
Mişcarea baptistă internaţională este diversă. Aşa cum am spus diversitatea nu este ceva nou la baptişti, dar provocările lumii în care trăim ridică nevoia de a fi mereu angrenaţi pentru a putea rămâne angajaţi în umblarea cu Dumnezeu pe baza învăţăturii Scripturii şi prin călăuzirea Duhului. Dacă în unele locuri din vestul şi din nordul planetei baptiştii şi-au pierdut uneori entuziasmul şi se multumesc să existe, mişcarea este în creştere în Africa, America de Sud şi Asia. Probabil că ar trebui să ne uităm mai atent la ce se întâmplă acolo pentru a observa cum lucrează Dumnezeu între baptişti astăzi. Din păcate resursele financiare au rămas în vest şi în nord şi fiind într-o stare de nevoie avem tendinţa să ne uităm acolo unde sunt resursele şi omitem să ne uităm acolo unde lucrarea lui Dumnezeu se petrece cu entuziasm şi succes. Aceasta ne arată faptul că suntem în pericolul de a dezvolta o dependenţă  de vest şi de nord, situaţie care nu este fericită. Convingerea mea este că baptiştii din România pot să ofere o reflecţie proprie cu privire la ceea ce Dumnezeu a făcut şi face între noi. Aceasta ar fi o contribuţie benefică şi ar scădea riscul de a rămâne dependenţi. Totodată ar fi o contribuţie la mişcarea baptistă din lumea întreagă.

Veniţi des, şi cred cu drag, în Banat. Ce mesaj aveţi pentru păstorii şi credincioşii din Comunitatea noastră?
Baptiştii din Banat sunt ca un fel de motor al mişcării baptiste din ţara noastră. Mă rog ca Dumnezeu să binecuvânteze lucrarea din această parte a ţării cu viziune şi deschidere pentru ca entuziasmul, integritatea şi dedicarea credincioşilor din Banat să continuiie să fie un exemplu de urmat pentru credincioşii baptişti din toată ţara.

Interviu realizat de:  Dr. Ionel TUŢAC

de Teofil Ciortuz

Baptiştii au fost cunoscuţi în lume, printre altele, pentru dragostea lor pentru cântare şi pentru entuziasmul cu care şi-au făcut cunoscut crezul lor prin muzică. În timpul scurs între originile lor din secolul XVII şi până în prezent, baptiştii au cântat psalmi, imnuri şi cântări duhovniceşti, au compus melodii noi pe texte vechi sau noi, au alcătuit colecţii de cântări comune sau cântări corale şi intrumentale şi au lăsat o amprentă frumoasă în muzica bisericească. Acum, la aniversarea a 400 de ani de la înfiinţarea primei biserici baptiste, afirmăm cu încredere faptul că, în bisericile noastre, cântarea comună continuă să fie un element cheie al închinării baptiste.

Originile cântului în bisericile baptiste sunt înrădăcinate adânc în închinarea baptiştilor din Anglia secolului XVII. Baptiştii de pe toate meridianele pamântului au moştenit o comoară inestimabilă de cântări creştine de la înaintaşii lor englezi sau de limbă engleză, cântări care au fost cântate, traduse şi transmise generaţiilor viitoare.
Cântul în bisericile baptiste, ca formă a închinării credincioşilor, a cunoscut transformări profunde în decursul celor patru veacuri de existenţă baptistă. Au trebuit să treacă mulţi ani şi să aibă loc nenumărate dezbateri şi frământări până cântarea comună să ia forme mai apropiate de cântul pe care îl practicăm noi astăzi în bisericile noastre.
Încă de la începuturile lor, baptiştii au considerat psalmii forma cea mai înaltă de poezie duhovnicească, iar cântarea psalmilor, muzica cea mai plăcută lui Dumnezeu. În primele decenii de existenţă baptistă, cântul în bisericile baptiste a fost acceptat doar ca o închi-nare personală, la nivel individual; după ani de zile s-a trecut şi la cântarea comună. Au fost biserici care au acceptat târziu cântarea comună pentru că, argumentau acestea, apostolul Pavel, în 1 Corinteni 14, susţine ideea că în biserici învăţătura trebuie să se facă pe rând, individual, în vreme ce ceilalţi ascultă. Şi apoi, dacă se accepta cântarea comună, cum se respecta atunci învăţătura apostolică potrivit căreia femeii nu îi este îngăduit să vorbească în adunare?
Ca nişte oameni care îşi argumentau deciziile pe baza Sfintelor Scripturi, baptiştii au căutat argumente biblice pentru cântul în comun în serviciile bisericii. Texte precum Matei 26:30 şi Marcu 14:26 în care se spune că Însuşi Domnul Isus şi ucenicii Săi au cântat, Fapte 16:25 în care Pavel şi Sila au cântat chiar şi în închisoare şi Efeseni 5:19, Coloseni 3:16, Evrei 2:12 şi Iacov 5:13, texte în care credincioşii sunt îndemnaţi să cânte lauda Domnului au fost folosite de conducătorii baptişti pentru promovarea cântării în închinarea bisericii. Mărturisirea de Credinţă Baptistă de la anul 1697 îndeamnă frăţietatea să cânte Domnului, în special psalmi.
Către sfârşitul secolului XVII, cântarea psalmilor a trecut la o nouă fază şi anume la cântarea psalmilor versificaţi. Unul din cei mai influenţi baptişti care a contribuit la acest fapt a fost autorul „Călătoriei Creştinului”, John Bunyan (1628 -1688). El a scris „O Carte pentru Băieţi şi Fete” sau “Rime Simple pentru Copii” compusă din 74 poeme, printre care şi rugăciunea „Tatăl Nostru” în varianta versificată. Bunyan a apreciat mult cântarea comună şi a afirmat că „a cânta lui Dumnezeu este forma cea mai înaltă de închinare pe care o vom avea în ceruri.” Deşi a sprijinit închinarea prin cântari şi psalmi versificaţi, totuşi chiar şi biserica pe care a păstorit-o nu a adoptat această formă de cântare decât dupa moartea lui Bunyan. Cântarea comună a fost adoptată mai întâi la serviciile de Cina Domnului, apoi la serviciile de botez, la Ziua mulţumirii, la alte zile speciale şi, în cele din urmă, la toate întâlnirile bisericilor baptiste. Anul 1691 a adus tipărirea primei cărţi de cântări numită „Melodii Spirituale” compuse de pastorul Benjamin Keach, şi anume cântări cântate în biserica păstorită de acesta în Londra. Dupa această colecţie de cântări au urmat şi altele, din ce în ce mai numeroase.
Baptiştii au folosit cântarea comună pentru a-şi face cunoscut cre-zul lor privitor la botezul adulţilor şi la Cina Domnului. Cântările publicate încă de timpuriu au purtat această marcă a distinctivităţii baptiştilor faţă de ceilalţi creştini care practicau botezul copiilor mici şi Cina Domnului după înţelesul catolic sau anglican. De asemenea, în cântările lor, autorii baptişti tratau teme teologice complexe cum ar fi mântuirea prin credinţă, harul fără plată, necesitatea pocăinţei.
În felul acesta, cântările baptiştilor slujeau şi un scop educativ, întrucât prin cântare, credincioşii puteau reţine ideile biblice care li se transmiteau prin predicare. Cântarea devenea în acest fel un mijloc de memorare a marilor adevăruri spirituale.
Folosind melodii cunoscute, accesibile, primii compozitori ai cântărilor baptiste (în general pastori) au pus în cântare nu numai psalmi, dar şi poeme. Spre exemplu, cântarea noastră nr. 67, din păcate prea puţin cunoscută şi cântată în bisericile noastre, „Lăudat fie Dumnezeu”, este o scurtă prezentare a doctrinei Sfintei Treimi pusă pe o melodie compusă la sfârşitul secolului XVI.
Baptiştii nu s-au limitat la cântările compuse de baptişti. Oriunde au găsit o cântare duhovnicească care exprima adevărul biblic, ei au preluat-o cu entuziasm. Chiar dacă o cântare era compusă de un Isaac Watts (1674-1748), predicator independent sau de un Charles Wesley (1707-1788), poet metodist, baptiştii au preluat cântările frumoase cântate de alţi credincioşi şi le-au inclus în închinarea lor. Pentru ultimii 400 de ani, cântări precum „E drept că Isus a murit” sau „Cântaţi toti de bucurie” au înfrumuseţat serviciile baptiste şi au încălzit inimile baptiştilor din întreaga lume.

Schimbări profunde în muzicabisericilor baptiste din secolele XVIII şi XIX
Primii credincioşi baptişti emigraţi în America au dus cu ei spiritul închinării prin cântare comună. Prima biserică baptistă din America a fost fondată în anul 1639, a doua în 1644, iar în anul 1700 erau deja 24 de biserici baptiste pe coasta de est a Americii, media de credincioşi într-o biserică fiind de 35 de persoane. Cele mai multe biserici din America secolului XVII erau compuse din emigranţi englezi, ceea ce a făcut ca frământările legate de cântarea comună să existe şi între baptiştii din America. Unul din primii pastori care au introdus cântarea comună în bisericile baptiste americane a fost Elias Keach. El obişnuia să încheie serviciul de Cina Domnului cu o cântare compusă special pentru acea ocazie. Alteori, înainte de a predica, cânta un psalm sau o parte dintr-un psalm. Pentru ca era invitat să predice în alte biserici, pasiunea sa pentru cântare a fost cunoscută şi în alte părţi, iar credincioşii au ajuns să vadă folosul cântului în serviciile bisericii. Marile treziri spirituale din America de la mijlocul secolului XVIII au fost însoţite de cântări. Entuziasmul întoarcerilor la Dumnezeu la predicile lui George Whitefield a fost resimţit şi în adoptarea cântărilor lui Isaac Watts şi a altor compozitori de imnuri din Europa. Nu a trecut multă vreme până când baptiştii din America şi-au tipărit propriile lor cărţi de cântări şi au îmbogăţit tezaurul muzical existent cu noi cântări. În vechile biserici baptiste se cânta de obicei acapella, adică fără acompaniament, iar credincioşii cântau ridicaţi în picioare. Datorită lipsei cărţilor de cântări, cântul era condus din amvon de către pastor sau un diacon, frază cu frază, iar adunarea repeta fraza muzicală respectivă până când întreaga cântare era învăţată cu toată biserica. Pentru că baptiştii cred în preoţia tuturor credincioşilor şi nu acceptă vreo ierarhie sau elită bisericească, în bisericile baptiste din secolele trecute nu exi-stau coruri sau muzicieni însărcinaţi să conducă muzica. Absenţa instrumentelor muzicale sau a corurilor era datorată şi părerii că, după cum un credincios trebuie să fie caracterizat de modestie, tot aşa şi cântarea nu trebuie să iasă în evidenţă prin instrumentaţie sau aranjament coral foarte elaborat: cu cât mai simplu, cu atât mai bine. Simplitatea aceasta a dus însă la dezordine. De multe ori conducătorii cântărilor comune nu aveau prea multe cunoştinte muzicale şi nici ei nu ştiau bine cântările. Curând conducerea biserici-lor a văzut nevoia de a învăţa bine cântările şi de a le cânta corect. Pastorii au încurajat formarea unor „şcoli muzicale” care se întruneau o seară sau două pe saptămână, timp de trei luni. În acest timp tinerii participanţi erau instruiţi în teoria muzicală, tehnici de cântat şi erau învăţaţi cântări noi. Ca urmare a acestor şcoli de muzică, bisericile s-au bucurat de lucrarea unor conducători muzicali bine pregătiţi. În decursul vremii, în bisericile baptiste au început să apară coruri şi instrumente muzicale care să ajute cântarea, deşi toate acestea au trebuit să înfrunte multă opoziţie şi discuţii în contradictoriu.

Cum au apărut instrumentele muzicale în bisericile baptiste? Pentru că adesea tonul cântărilor era ori prea sus, ori prea jos, fraţii au decis să folosească diapazoane, adică acele instrumente simple care indică inălţimea notei „la.” Curând dupa aceea, în biserică a fost acceptat şi folosit un instrument numit „bass viol”, un strămoş al violoncelului cu care cântul în comun era ajutat să ţină linia melodică.

De la un instrument s-a trecut la mai multe, la o mică orchestră compusă din vioară, clarinet, flaut şi bass viol, formaţie care era aşezată în balconul bisericii, lângă cor şi trebuia să ajute cântarea comună. În cele din urmă, nu fără multe discuţii, a fost acceptată orga, deşi unii baptişti nu au fost de acord în ruptul capului că biserica baptistă să ajungă să semene în închinare cu bisericile catolice în care se folosea orga cu tuburi. Către anul 1875 marea majoritate a bisericilor baptiste din America aveau o orgă sau un alt instrument care ajuta cântarea comună. După multe lupte, acum închinarea baptiştilor era prin cântare comună, cu cor şi cu instrumente muzicale.

Semne îngrijorătoare în muzica unor biserici baptiste contemporane
Cele descrise mai sus au caracterizat evoluţia muzicii baptiste nu numai în America, dar şi în Europa şi în lume. Oriunde ajunge în lume, călătorul gaseşte biserici baptiste în care cântarea comună şi muzica se desfăşoară după aceleasi norme general acceptate în toate bisericile baptiste. Există desigur variaţii care tin de specificul geografic, cultural sau etnic, dar în principiu, baptiştii se închină prin muzică într-un mod unitar, sau cel putin aşa a fost pâna către sfârşitul secolului XX când au început să apară semnele schimbărilor. Credem că marea parte a bisericilor baptiste pastrează încă specificul muzicii descris mai sus. Există însă şi semne îngrijorătoare.
În ultimele decenii, muzica creştină a suferit schimbări dramatice care sunt resimţite nu numai în America ci şi în alte părti, schimbări care afectează nu doar bisericile baptiste, ci şi alte denominaţiuni creştine. Aceste schimbări importate în mare parte din America se văd clar şi în unele din bisericile baptiste din România si au la origine mai mulţi factori:

Factorul sociologic Ca beneficiară a unor mari descoperiri ştiinţifice, generaţia noastră are mult timp la dispoziţie şi se bucură de mai multă prosperitate decât generaţiile anterioare. Născută din razvrătirile anilor 1960, generaţia actuală şi-a pus amprenta pe muzică în general şi pe muzica bisericească în particular, si a obligat-o pe aceasta din urmă să iasă din matca în care a stat vreme de câteva secole. Spre exemplu, în tot mai multe zone, muzica „creştina” rock este adusă în biserici din dorinţa de a câştiga generaţia rock. Chiar şi în România, genuri de muzica lumească (chiar şi manele!) au pătruns în biserici. Este drept că în general bisericile baptiste au păstrat decenţa şi frumuseţea muzicii bisericeşti din secolele trecute.
Factorul tehnologic.
Spre deosebire de înaintaşii noştri, acum beneficiem de computere, sintetizatoare, orgi şi instrumente electronice, tobe si baterii, amplificare electronică de neimaginat în secolele trecute. Bisericile baptiste şi-au instalat proiectoare şi ecrane pe care se afisează cuvintele cântărilor comune. Odată cu acest avans tehnologic, nu putem trece cu vederea faptul că membri bisericilor noastre nu mai văd necesară cartea de cântări şi uneori nici chiar Biblia! În unele familii baptiste a încetat cântarea pentru ca vorbeşte televizorul. Fără îndoială, Dumnezeu mai are din aceia care „nu şi-au plecat genunchiul înaintea lui Baal şi a căror gură nu l-au sărutat.”
Factorul teologic.
În ultima jumătate de veac, unii baptişti au îmbrătişat idei noi despre închinare care fac ca închinarea în unele biserici să fie mai liturgică, iar în altele mai carismatică. Există biserici baptiste în care cântarea a împrumutat ceva din tiparul muzicii bisericilor ortodoxe sau catolice; în acelaşi timp, există şi biserici baptiste în care modelul carismatic cu „trupe de laudă şi închinare” a schimbat mult muzica bisericească aşa cum au cunoscut-o baptiştii ultimelor secole. Nu este de mirare că biserici care au adoptat închinarea cu, trupe de laudă şi închinare” au desfiinţat corurile şi au înlocuit orchestrele cu „trupe.” Totusi, în ciuda acestor curente noi, multe biserici au rămas fidele cântării comune aşa cum au primit-o de la înaintaşi.
Factorul lumesc.
Din dorinţa de a diversifica închinarea şi a oferii vizitatorilor un program de o factură comparabilă cu ce oferă lumea, unele biserici au început să organizeze spectacole în care apare nu numai muzica, ci şi teatru, pantomima, dans, balet, efecte de scenă, lumini, ba chiar lumânări şi miros de tamâie care să îndemne la „închinare.” Este extrem de dureros să observi că, în ultimii ani, din dorinţa de a nu rănii sentimentele vizitatorilor, editorii unor cărţi de cântări au eliminat acele cântări în care se face referire la sângele Domnului Isus, ba chiar includ cântări care nu se mai mentionează
Numele Mântuitorului, ci vorbesc doar despre fericire, bucurie, îmbraţişarea braţelor Lui, etc. Ce să mai spunem despre acele cântări atât de superficiale încât nu mai transmit nici un mesaj teologic sau despre cântări al căror stil muzical nu are nimic comun cu biserica? Domnul să aibă milă de noi!

În loc de concluzie

În întreaga sa istorie, închinarea în bisericile baptiste a fost centrată în jurul predicării şi cântarii comune si a avut ca scop proslavirea lui Dumnezeu, zidirea credincioşilor şi evanghelizarea celor nemântuiţi. Cântăile pe care baptiştii le-au cântat precum şi cărţile de cântari din care şi-au cântat cântarile au fost modelate de teologia baptistă.
Acum, la 400 de ani de la începuturile baptiste în Europa, trebuie să ne rugăm ca aceste trăsături fundamentale să nu fie abandonate. Ar fi păcat!

Bibliografie:
David W. Music, Paul Akers Richardson, „I will sing the wondrous story”: a history of Baptist Hymnody in North America, 2008, Mercer Universitz Press, Macon, Georgia, USA.

Conducerea Cultului
- Congresul Cultului Baptist este forul suprem de conducere al Cultului. La congres pot participa toate bisericile cu statut juridic din cadrul Cultului cu un număr de delegaţi stabilit în funcţie de numărul membrilor. (Citiţi Statutul Cultului pentru mai multe detalii). Congresul se ţine odată la 4 ani şi ia decizii majore în ce priveşte viaţa Cultului printre care şi alegerea conducerii.
- Conferinţa Naţională conduce Cultul între congrese. La Conferinţa Naţională pot participa toate bisericile cu statut juridic din cadrul Cultului cu un număr de delegaţi stabilit în funcţie de numărul membrilor. Conferinţa are loc, de regulă, în cursul lunii martie a fiecărui an.

Potrivit statutului, Uniunea Baptistă:
- sprijină bisericile baptiste locale să îşi îndeplinească menirea.
- exprimă unitatea spirituală şi doctrinară a credinicioşilor baptişti din România.
- reprezintă interesele generale ale bisericilor baptiste şi ale altor părţi componente ale Cultului.

Organele de conducere ale Uniunii Baptiste sunt:
- Consiliul Uniunii
- Comitetul Executiv

Organul de control financiar este Comisia de cenzori.
Consiliul Uniunii este organul de conducere al Uniunii Baptiste între Conferinţele Naţionale şi este format din: membri Comitetului Executiv, reprezentanţii Comunităţilor şi ai Convenţiei Baptiste Maghiare, rectorul Institutului Teologic Baptist din Bucureşti, rectorul Universităţii “Emanuel” din Oradea şi directorul Casei de Pensii a Cultului. Consiliul Uniunii se întruneşte de 2 ori pe an.

Comitetul Executiv conduce Uniunea Baptistă între întâlnirile Consiliului Uniunii şi este ales de Congres pentru un mandat de 4 ani.

Pe plan regional, fiecare biserică baptistă din cadrul Cultului face parte dintr-o Comunitate baptistă. Sunt 14 comunităţi plus Convenţia Baptistă Maghiară (din care fac parte toate bisericile baptiste maghiare din România).
Cele 14 comunităţi sunt: Arad, Bacău, Brăila, Bucureşti, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Hunedoara, Oltenia, Oradea, Valea Crişului Alb, Sibiu ,Suceava, Timişoara.
Birourile Uniunii Baptiste, împreună cu birourile Casei de Pensii şi Ajutoare ale Cultului, se află la urmatoarea adresa:

Bucureşti – Str. Dâmboviţa nr. 9 – 11, sector 6, cod: 060842
Telefon / Fax: +40 (21) 430 0039; +40 (21) 430 2942
E-mail: uniuneabaptista@gmail.com
www.uniuneabaptista.ro

Identitatea noastră
Comunitatea Bisericilor Creştine Baptiste Timişoara este organul zonal de reprezentare a intereselor generale ale bisericilor de pe raza sa de competenţă, de coordonare spiritual-administrativă a activitaţii comune a acestora, de susţinere a activităţii bisericilor, la solicitarea acestora. Organizarea ca şi comunitate teritorială a început în anul 1934. În decursul anilor din Comunitatea Timişoara au făcut parte biserici baptiste din judeţele Dolj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Arad şi Timiş. În decursul anilor au luat fiinţă alte Comunităţi: Oltenia, Arad, Caraş-Severin. La ora actuală în cadrul Comunităţii există peste 160 de biserici aparţinând judeţulu Timiş şi câteva din judeţul Caraş-Severin. Bisericile sunt slujite de 75 păstori, iar o dată la 4 ani au loc alegeri pentru conducerea Comunităţii. Actuala conducere a fost aleasă în anul 2007, iar mandatul expiră în anul 2011. În fiecare lună păstorii se adună pentru rugăciune, părtăşie, studierea Cuvântului şi discutarea problemelor spirituale şi organizatorice. Întâlnirile lunare au loc fie la sediul Comunităţii, fie în locaşurile de închinare ale altor biserici. În cadrul Comunităţii funcţionează un departament al lucrării cu femeile, un departament al învăţătorilor de Şcoală Duminicală pentru copii şi un departament de tineret. Comunitatea coordonează activitatea spirituală a bisericilor şi sprijină bisericile în demersurile lor evanghelistice şi administrative.

Responsabilităţile noastre
Comunitatea Bisericilor Baptiste are următoarele atribuţii:
- susţinerea şi apărarea intereselor bisericilor baptiste care fac parte din comunitatea respectivă;
- sprijinirea propovăduirii Evangheliei şi a activităţii misionare, precum şi încurajarea dărniciei creştine;
- păstrarea nealterată a învăţăturilor biblice cuprinse în Mărturisirea de credinţă baptistă a Cultului;
- asistarea bisericilor pentru ordinarea slujitorilor duhovniceşti ai acestora;
- asistarea bisericii locale în rezolvarea problemelor legate de litigii interne, atunci când biserica respectivă se află în situaţie de criză;
- efectuarea, la cererea bisericilor, a operaţiunilor privind problemele de personal şi de plată a salariilor din fondurile bisericilor, în conformitate cu hotărârile organelor de conducere ale acestora;
- sprijinirea bisericilor în activitatea de asistenţă spiritual-religioasă în spitale, azile, armată, închisori, orfelinate şi altele, precum şi în asigurarea educaţiei religioase a copiilor credincioşilor baptişti în şcoli;
- exercitarea activităţii de îndrumare a bisericilor în probleme financiar-contabile, juridice şi altele;
- administrarea fondurilor necesare pentru realizarea atribuţiilor prevăzute la lit. a), h) şi j);
- desfăşurarea altor activităţi menite să contribuie la îndeplinirea rolului comunităţii bisericilor.

Comitetul Comunităţii Bisericilor Creştine Baptiste Timişoara