Celebrare 400 de ani

BAPTIŞTII DIN ROMÂNIA

ÎNTRE MOŞTENIREA TRECUTULUI ŞI TESTELE VIITORULUI

„Oamenii aceştia care au răscolit lumea, au venit şi aici“… (Fapte 17:6)

Probabil, aceeaşi constatare făcută cu multă ciudă înverşunată de liderii iudei din Tesalonic cu privire la lucrarea marelui apostol al Neamurilor şi Evanghelia sa, a fost făcută mai recent de mulţi duşmani ai baptiştilor, printre care şi fostul episcop arădean din anii 1930, Grigorie Comşa.

Fost inspector la Ministerul Cultelor şi mai apoi episcop, Comşa şi-a folosit toată influenţa pe care a avut-o pentru a-i persecuta pe baptişti. În ciuda acestei opoziţii, mărturia baptistă a continuat să se dezvolte tot mai mult, confirmând teza potrivit căreia persecuţia este cadru prielnic dezvoltării creştinismului.
Indiferent de ce au simţit unii sau alţii la anumite momente ale istoriei recente, baptiştii sunt o prezenţă ce nu poate fi ignorată în spaţiul creştinismului românesc. În cele ce urmează vom încerca să surprindem câteva jaloane ale acestei prezenţe, fiind conştienţi de limitele acestei încercări – dat fiind spaţiul restrâns al acestui articol. Fiind vorba de un articol aniversar, mă voi strădui să surprind câteva momente semnificative, mai ales din istoria începuturilor baptiste de la noi.

Începuturile mişcării baptiste la noi au avut două momente semnificative: 1856 – anul în care credinţa baptistă a ajuns în Ţara Românească, şi 1874, când credinţa a pătruns în Transilvania. (Fratele Alexa Popovici, unul din istoricii noştri eminenţi, foloseşte un termen mai pitoresc: „descălecat“).
În Vechiul Regat, mai precis în Capitală, credinţa baptistă a fost adusă de un dulgher german, Johann Scharschmidt care a sosit la Bucureşti împreună cu soţia la 30 Aprilie 1856. Deschiderea autorităţilor din acea vreme spre legături economice cu Apusul, în special cu spaţiul german, a făcut posibil ca meseriaşi de tot felul să ajungă la Bucureşti. Printre ei, şi un dulgher german, născut lângă Budapesta, aciuit pentru o vreme la Hamburg, iar acum, în căutarea exercitării meseriei a dus cu sine şi cea mai preţioasă comoară pe care o avea – Evanghelia. (Acesta a fost un mod de plantare de biserici care s-a practicat în multe locuri la începutul mişcării baptiste). La Hamburg, avea să fie botezat în biserica lui Oncken şi să preia spiritul misionar al acestuia.
Ajunşi în Bucureşti, soţii Scharschmidt vor începe o lucrare misonară înfloritoare printre germani care se va concretiza în înfiinţarea primei biserici baptiste (germane) din Regat. Mai târziu, lucrarea se va extinde printre români – nume ca ale lui Constantin Adorian, Ioan Branea, fiind nume de referinţă pentru începturile lucrării în acea parte de ţară.
Numai lucrarea providenţială a lui Dumnezeu va face ca un tânăr ca Adorian, în căutare de profesor de muzică să dea „întâmplător“ de un membru al bisericii germane, care să-l invite la biserică, iar apoi, acest tânăr să fie mântuit şi plin de zel pentru lucrare, să fie trimis să studieze la Hamburg, pentru ca apoi să extindă mărturia şi printre români.

De cealaltă parte a Carpaţilor, solia baptistă avea să fie purtată de  alţi oameni ai lui Dumnezeu – oameni simpli, dar pătrunşi de zel sfânt pentru lucrarea Domnului. Anul 1874, anul înfiinţării Bisericii Baptiste din Salonta este considerat momentul începuturilor baptiste în Transilvania, mai întâi printre maghiari, apoi, printre români.
În urmă cu mai mult de 3 secole, anabaptiştii au dus credinţa nou-testamentală pe aceste meleaguri. Fiind persecutaţi în ţările de ori-gine, anabaptiştii boemieni s-au aşezat în Transilvania şi au format comunităţi înfloritoare, modelând hărnicia şi o etică înaltă. Locuri ca Vinţu de Jos, Cluj, Sibiu, Cisnădie au avut parte de mărturie anabaptistă, până când valuri succesive de persecuţie catolică aveau să estompeze această mărturie. Dar, spusele lui Hubmaier, liderul anabaptist martirizat la Viena – “adevărul este nemuritor“, s-au împlinit pe aceste meleaguri. Nu numai faptul că anumite convingeri biblice s-au transmis pe ascuns, în ciuda persecuţiei, în cadrul familiei, dar, s-a creat un climat de deschidere faţă de un creştinism vital. Aşa se face că un curent pietist se va dezvolta în Biserica Reformată maghiară, iar atunci când un colportor de biblii, Anton Novak va intra în contact cu ţăranii din Salonta, adunaţi la studiul Scripturii, va găsi în mijlocul lor oameni dispuşi să accepte învăţătura biblică despre botez. Pionierii baptişti din acea perioadă – Toth Mihai, Kornya Mihai, Lajos Janos sunt primele roade câştigate prin Evanghelie în acea perioadă. Greutăţile de comunicare cu Henrich Meyer, pastorul german din Budapesta, greutatea deplasării acestuia la Gyula pentru a oficia botezul noilor convertiţi, nu a încetinit sau înmuiat zelul primilor baptişti.

Numele lui Mihai Kornya evocă poate în minţile unora anumite întâmplări „hazlii“ de genul închiderii sale alături de taurul comunal în Gurbediu (incident în urma căruia a scăpat cu viaţă, ca Daniel aruncat în groapa leilor!) sau încercările nereuşite de arestare din partea jandarmilor, dar viaţa şi mărturia acestui om au fost extrem de serioase. Un gigant al misionarismului baptist românesc, un adevărat Wesley autohton, Kornya a dus Evanghelia din zona Salontei, în tot bazinul Crişanei, ajungând până la Brăila sau la Bozovici, în sudul Banatului. A botezat în timpul lucrării sale aproximativ 8.000 de convertiţi – nu prin metode evanghelistice „mo-derne“ şi superficialitate în ce priveşte admiterea la botez. Calitatea spirituală a acestor convertiţi, seriozitatea metodelor de lucrare promovate, aplicarea disciplinei bisericeşti, sunt câteva din cauzele pentru care lucrarea Baptistă la începuturile ei a avut acea notă de soliditate, care, din pacate, lipseşte în multe privinţe astăzi.
Ceea ce frapează la oameni ca şi Mihai Kornya, Mihai Toth, Lajos Janos, Ioan Tirban, Mihai Brumar – primii pionieri baptişti bihoreni, este faptul că au fost oameni simpli, dar oameni cu impact extraordinar în comunităţile în care au trăit şi slujit. Integritatea vieţii lor, mărturia ireproşabilă, zelul lor pentru evanghelizare, sunt explicaţii ale acestui impact.
Din zona Bihorului, mărturia baptistă se va extinde printre români pe valea Crişului Negru şi Alb, şi apoi, spre sud, în celelalte părti ale Aradului şi Banatului. Dumnezeu va ridica în aceste locuri alţi oameni de care se va folosi – Teodor Sida la Buteni, George Slev din Aciuţa (primul dascăl baptist, şi unul din primii autori baptişti), Ilie Maris şi Clepe Teodor din Curtici, Vasile Berbecar la Arad, Ştefan Ignea la Lalaşinţ. În zona Banatului nume ca Atanăsie Pascu, Ioan Suveţ, Efta Romanu sunt doar câteva din multele nume care merită menţionate şi care şi-au adus aportul, fiecare în felul său, la înainta-rea cauzei lui Dumnezeu în generaţia lor. Dar ce se poate spune despre atâţia alţii, care au dus solia nou-testamentară în celelalte părţi ale Ardealului, Oltenia, Vechiul Regat, Dobrogea şi până în dulcea Bucovină? Folosind cuvintele autorului epistolei către Evrei: „Şi ce voi mai zice? Căci nu mi-ar ajunge vremea, dacă aş vrea să vorbesc de…“ (Evr.11:32) Pop, Miclăuş, Mârza, Ungureanu, Hodoroabă şi atâţia alţii al căror nume sunt scrise în Cartea Vieţii şi a căror lucrare a lăsat în urmă mireasma cunoaşterii Lui?
Istoria de început a mărturiei baptiste în ţara noastră, începând cu finele secolului al XIX-lea şi continuând cu prima parte a secolului XX, este o dovadă clară a binecuvântării divine. Repeziciunea cu care s-a extins credinţa baptistă pe fondul unei căutări spirituale evidente mai ales între români, a atras atenţia şi mânia autorităţilor eclesiastice şi civile şi a condus la o politică de persecuţie împotriva baptiştilor. Bătăi, ameninţări, procese intentate, închisoare nu au fost în stare să oprească avântul misionar al primilor baptişti. Au fost ocazii în care până şi oameni ca Octavian Goga, pe atunci ministru al cultelor, a fost uimit de profunzimea cunoaşterii bi-blice de care a dat dovadă delegaţia baptistă venită în audienţă să ceară recunoaştere oficială şi libertate de exercitare a crezului. Anii 1920 – 1930 ai secolului XX au fost marcaţi de persecuţii sporadice, recunoaşterea statutului de confesiune şi apoi retragerea acestui statut, intervenţii din partea unor delegaţii baptiste externe, dar în ciuda acestor situaţii, lucrarea baptistă  intră pe un făgaş normal de dezvoltare din multe puncte de vedere: instituţional, se organizează Uniunea Baptistă şi comunităţile regionale; teologică, se înfiinţează în 1921 Seminarul Baptist (mai întâi la Buteni şi apoi, la Bucureşti) – instituţia teologică care va pregăti multe generaţii de lucrători baptişti; de asemenea, se fac progrese pe plan publicistic şi mi-sionar.
Perioada 1940-1944 va însemna pentru credincioşii baptişti una din cele mai negre perioade din istoria lor, când regimul mareşalului Antonescu va trece în ilegalitate confesiunea baptistă. Pe uşa multor biserici au fost puse lacăte, mulţi lideri baptişti au fost întemniţaţi, în timp ce presa vremii publica articole denigratoare la adresa baptiştilor.
Finalul războiului şi redobândirea libertăţii va face ca perioada 1944-1947 să fie perioada uneia din cele mai deosebite creşteri din punct de vedere numeric al baptiştilor.

Însă, curând, nori negri aveau să apară la orizont, prevestind intra-rea României sub un regim dictatorial cumplit care va dura aproape 5 decenii: „ciuma roşie“, comunistă.
Istoria şi generaţiile următoare vor judeca mai obiectiv şi poate, cu mai puţină patimă, ce a însemnat această perioadă pentru bisericile baptiste, pentru pastorii care au trebuit să-şi slujească turma – fiind supuşi la grele ameninţări, ispitiţi la compromisuri, la colaboraţionism şi trădarea fraţilor lor, dar un lucru este cert: Dumnezeu Şi-a păstrat o ramăşiţă pentru Sine şi în acea vreme de tristă amintire. Prin ei, El a lucrat cu mare putere. Poate baptiştii nu au avut atâţia martiri ca alte culte, la fel de persecutate, dar, cu siguranţă, baptiştii au avut eroii lor. Memoria lor, fie că mai sunt în viaţă, fie că au trecut la Domnul, merită să fie păstrată în inimile noastre, ale urmaşilor lor de astăzi.

Astăzi, baptiştii din România se bucură de libertate deplină în a-şi exercita crezul. Deşi după Revoluţie au fost şi încă mai există cazuri izolate de persecuţie (vezi cazul Ruginoasa sau Niculiţel, etc), se poate afirma că persecuţia generalizată ca politică a statului român a încetat. Suntem într-o perioadă de libertăţi şi oportunităţi inima-ginabile. Pe unele din ele, baptiştii români de după 1989 au ştiut să le folosească din plin. Harta prezenţei baptiste arată altfel, graţie unor eforturi misionare susţinute în sudul şi estul ţării.
Totuşi, există semne clare de apatie spirituală, stagnare şi chiar declin. Sunt biserici mici care se închid, în timp ce biserici mari se confruntă cu o multitudine de probleme. Vor fi baptiştii români ai mileniului III vrednici de moştenirea generaţiilor anterioare? De sacrificiile depuse şi biruinţele câştigate? Şi mai ales, ce vor lăsa ei în urmă?

Marius Birgean