BAPTIŞTII LA COTA 400
Acum 400 de ani, în spatele unei brutării din Amsterdam, un grup de refugiaţi englezi separatişti, exilaţi din motive de persecuţie religioasă, aveau să declanşeze unul din cele mai inedite experimente din vremea modernă: o biserică bazată în intregime pe principiile Noului Testament, organizată pe bază unui legământ voluntar între membrii ei, uniţi cu Cristos şi unii cu alţii, prin botezul credinţei. Acest grup de separatişti puritani, veniseră pentru o vreme să se stabilească în Olanda din cauza situatiei de acasă, dar, în providenţa lui Dumnezeu, scurta lor şedere în această ţară i-a schimbat într-un mod irevocabil, atât pe ei cât şi întreaga lume creştină. Aici au luat legătura cu menoniţii – o altă grupare cu o istorie zbuciumată, de la care au învăţat un lucru extrem de important legat de identitatea creştina: conceptul de ucenicie radicală faţa de domnia lui Cristos şi necesitatea de a o arăta într-un mod clar prin actul botezului cre-dinţei, la maturitate. Aşa s-a născut în 1609 prima biserică baptistă din vremurile moderne. Într-un pasaj devenit clasic, istoricul baptist A.C. Underwood descrie în termeni extrem de nepretenţioşi începuturile mişcării baptiste moderne, acum 400 de ani:
“Pastor şi diaconi au renunţat la slujbele lor, biserica s-a dizolvat, sau nu s-au mai considerat a fi biserică şi toţi au stat ca nişte indivizi privaţi nebotezaţi. Toţi fiind egali, Smith a propus ca Helwys să-i boteze, dar el a conferit problema liderului său spiritual (Smith). Smith s-a botezat pe sine, apoi l-a botezat pe Helwys şi pe ceilalţi…Prima biserică baptistă din lume s-a născut cu botezul lui John Smith”.
Congregaţia iniţială s-a separat (se pare că a fost o tradiţie baptistă de la început!) – o parte l-au urmat pe John Smith în biserica menonită, cealaltă parte, conduşi de Thomas Helwys, s-a întors în Anglia, unde va pune bazele mişcării baptiştilor “generali” (arminieni în soteriologie), pe solul englez. Puţin mai târziu, in jurul anului 1630, va apare şi mişcarea baptiştilor “particulari” (cu tentă calvinistă) care îşi va urma propria istorie, îmbogăţind tradiţia baptistă prin specificul ei doctrinar şi practic. Începuturi nepretenţioase, nu-i aşa, pentru o mişcare practic necuno-scută la începutul secolului al XVII-lea, dar care astăzi depăşeste cifra de 105 milioane de aderenţi, aflaţi pe toate meridianele globului? Şi totuşi, într-o zi a începuturilor slabe, Dumnezeu a început o mişcare care se va dovedi în timp una din cele mai potente forţe din istoria creştinismului. În cele ce urmează, vom încerca să aruncăm o privire asupra câtorva crâmpeie din această moştenire bogată, fiind pe deplin conştienţi de faptul că acest demers este unul extrem de sumar şi poate fi acuzat de subiectivism. Scopul nu este trecerea în revistă a 400 de ani într-un spaţiu atât de restrâns, ci, mai degrabă oferirea câtorva repere istorice al căror impact se resimte până în zilele noastre. Aceste repere sunt legate de anumite personalităţi sau instituţii semnificative în viaţa poporului baptist.
Thomas Helwys şi lupta pentru libertate religioasă. 
Întors în Anglia, împreună cu o parte din enoriaşi, Helwys va fonda în 1612 prima biserică baptistă pe solul englez la Spitafield, lângă Londra. Deşi nu era un teolog sofisticat, lupta acestui om pentru obţinerea libertăţii religioase a fost ceva neobişnuit pentru era lui. Cartea sa “O scurtă declaraţie cu privire la taina fărădelegii” (1612) a fost primul manifest al libertăţii de conştiiţă publicat vreodată în Anglia. Scriindu-i regelui Iacob I., Helwys a notat faptul că regele” nu are nici o putere asupra sufletelor nemuritoare ale supuşilor lui să facă legi şi rânduieli pentru ei şi să rânduiască “domni spirituali”peste ei. El a susţinut faptul că libertatea religioasă este un drept absolut nu numai pentru grupuri dizidente creştine (non-confomisti), ci şi pentru necredincioşi, eretici sau chiar atei. “Fie ei eretici, turci, evrei sau orice altceva, nu este de compentenţa puterii pământeşti să-i pedepsească în cea mai mică măsură”. Aceste vederi revoluţionare aveau să-l coste întemniţarea în 1616 şi moartea. Însă, deşi Helwys a murit, cauza libertăţii de conştiinţă a fost purtată de alţi oameni ai lui Dumnezeu ca Roger Williams în America ,John Gano, James Manning, John Leland şi alţii.Aceasta din urmă, a avut o influenţă semnificativă asupra lui Thomas Jefferson (al 4-lea preşedinte american), cel care a susţinut introducerea Primului Amendament în Constituţia SUA care consfinţeşte separarea bisericii de stat şi absoluta libertate de conştiiţă. Astăzi, în multe constituţii democratice, libertatea religioasă este garantată (deşi în multe regimuri totalitare sau islamice, sau dominate de religii naţionale, acest drept este flagrant încălcat)- iar acest lucru este o moştenire istorică a baptiştilor pentru grupurile persecutate din lumea intreagă.
Colegiul de la Bristol şi începuturile educaţiei baptiste (1679).
În 1679, la Bristol, în Anglia, a fost fondat primul colegiu baptist din lume, care a inaugurat o frumoasă tradiţie: a implicării baptiste în sfera academică. Este un adevăr faptul că unii lideri baptişti de la început au fost educaţi la universităţi prestigioase ca Oxford sau Cambridge, în timp ce alţii au avut o pregătire limitată. Deşi unii baptişti au pus la îndoială educaţia ca fiind în detrimentul credinţei, în final a prevalat ideea că educaţia pastorală este esenţială şi au început să îşi dezvolte propriile instituţii. Bristol College, Midland College, Horton Academy, Stepney College (mai târziu Regent’s Park College-
Oxford), Spurgeon College sunt câteva nume de referinţă legate de baptiştii englezi. În America, colegii şi universităţi ca Brown, Baylor, Mercer- de o înaltă ţinută academică, ca să nu menţionăm cele 6 seminarii teologice din Conventia Baptistă de Sud (unele care sunt considerate printre cele mai mari seminarii din lume), denotă importanţa pe care baptiştii au dat-o educaţiei în general, şi celei teologice, în particular.
Benjamin Keach şi imnologia baptistă.
De la bun început, diversitatea în închinare şi mai ales în muzica bisericească i-a caracterizat pe baptişti. În Anglia secolul XVII, practica protestantă standard era cânta-rea exclusivă a psalmilor. Psalmii biblici erau versificaţi şi căntaţi fără acompaniament muzical . Mai târziu, au fost introduse imnurile compuse de anumiţi autori, iar instrumentele muzicale au fost adăugate mult mai târziu. În 1673, Benjamin Keach a reuşit în biserica sa să introducă cântarea unui imn la sfârşitul slujbei de Cina Domnului.
A mai fost nevoie de încă 14 ani până când cântul imnurilor a fost introdus ca practică permanentă în serviciile bisericii. Au urmat controverse legate de permiterea femeilor să cânte în serviciile bisericii, până când practica folosirii imnurilor în închinare s-a generalizat în toate bisericile baptiste. (Aşadar- “nimic nou sub soare”!)
Roger Williams şi experimentul baptist american.
La începutul secolului al XVII-lea, un grup vajnic de puritani englezi persecutaţi se vor îmbarca pe corabia “Mayflower” spre Lumea Nouă, în speranţa unei libertăţi religioase depline. Ajunşi acolo, vor stabili colonia Massachusets Bay şi vor încerca să facă din noua lor locaţie “o cetate aşeazată pe un munte”, un model de societate creştină nemaîntâlnită până atunci. Un tânăr predicator sosit mai recent, Roger Williams , a descoperit spre uimirea lui manifestări de intoleranîa religioasî, tocmai la acesti puritani. Au urmat curând divergenţe care au dus la exilarea lui, în toiul iernii, din colonie, în 1635. In 1636, el va infiinţa o nouă colonie care va primi aprobarea suveranului englez numită Providence (Providenţa), unde în 1638 va fi infiinţată prima biserică baptistă din colonii. De acolo, mărturia baptistă se va extinde pe toata coasta de Est, iar mai târziu, datorită expansiunii spre Vest, în tot continentul nord- american. Spiritul democra-tic, natura simplă a predicării baptiste şi, mai ales, lucrarea Duhului Sfant, a făcut ca baptiştii dintr- o grupare minusculă în lupta pentru supravietuire, să ajungă la sfarşitul secolului al XIX-lea cea mai numeroasă confesiune protestantă şi să îşi păstreze poziţia pe tot parcursul secolului XX. Grupurile baptiste din SUA numară astăzi in jur de 30 milioane de credincioşi, fiind o voce semnificativa in cadrul creştinismului american şi a societăţii americane î n general.
William Carey şi începuturile misiunilor baptiste moderne.
În 1792, la Kettering (Anglia), un grup de tineri predicatori au pus bazele Societăţii Misionare Baptiste Engleze,unul dintre ei- William Carey, hotărând să fie primul ei misionar şi să plece în India. Un ucenic de pantofar, autodidact, extrem de versat în studiul lingvistic, foarte perseverent şi muncitor, dar mai presus ca orice, pătruns de o dragoste fierbinte pentru ca gloria lui Dumnezeu şi salvarea prin Cristos să fie cunoscută şi în mijlocul păgânilor, William Carey va rămâne în memoria misiunilor protestante drept “părintele misiunilor moderne”. Predica lui “Incearcă lucruri mari pentu Dumnezeu; aşteaptă lucruri mari de la Dumnezeu” a aprins mii de inimi cu pasiune pentru misiune. Lucrarea lui in India, impactul pe care l-a avut nu numai ca şi câştigător de suflete pentru Cristos, dar şi ca lingvist şi ca luptător pentru reforma socială, avea să atingă inimile multora şi să îi determine să se dedice lucrării misionare. Istoria misiunilor baptiste va cuprinde nume sonore ca Adoniram Judson, Luther Rice, Mary Slessor, Lottie Moon – predicatori, medici misionari, oameni care au dus mireasma cunoaşterii de Cristos până la marginile pământului.
Charles Haddon Spurgeon şi tradişia amvonală baptistă
Fiecare tradiţie religioasă care a accentuat predicarea Cuvântului lui Dumnezeu a avut giganţii ei-oameni aleşi, înzestraţi de Dumnezeu cu o ungere specială, cu mare impact pentru Dumnezeu în generaţia lor, iar baptiştii nu fac excepţie. Deşi tradiţia amvonală baptistă este extrem de bogata in predicatori extrem de capabili, C.H. Spurgeon va rămâne, probabil, cel cunoscut ca fiind “prinţul predicatorilor”. Pastor al celei mai mari biserici baptiste din lume la acea vreme,
Tabernacolul Metropolitan din Londra, Spurgeon predică în fiecare Duminică la o audienţă de aproximativ 7.000 de suflete. Mesajele sale biblice, extrem de cristocentrice, întotdeauna finalizate cu un apel la pocăinţă şi credinţă în Cristos, atrageau ca un magnet mulţimile care veneau să îl asculte. Deşi fără pregătire teologică formală, Spurgeon a fost un autodidact care însă a crezut în valoarea educaţiei teologice. În urma lui va rămâne colegiul ce îi poartă numele, precum şi o lucrare socială semnificativă. Prin predicile editate şi cărţile sale, el “vorbeşte încă, măcar că este mort”. Alţi giganţi ai amovonlui baptist de ieri şi de azi sunt nume de referinţă ca Alexander Maclaren, George Truett, R.G. Lee, W.A. Criswell, Adrian Rogers.
Gerhard Oncken şi noile începuturi baptiste europene.
In lumea baptistă este cunoscută fraza:“Fiecare baptist, un misionar”.
Ea apartine unui german, Johan Gerhad Oncken, de al cărui nume şi lucrare se leagă începuturile mişcării baptiste din Germania,
Europa Centrală şi chiar de Est. Un simplu colportor de biblii, Oncken a ajuns la convingeri biblice în legătură cu botezul nou-testamental şi a fost botezat împreună cu alţi câţiva în raul Elba în anul 1834.
Aşa a apărut prima biserică baptistă din spaţiul german, dar viziunea misionară şi spiritul neobosit a lui Oncken avea să ducă credinţă baptistă în toată zona
Europei Centrale şi de Est. Oncken va vizita ţări ca Rusia, Ungaria, Tările Române unde va înfiinţa biserici sau va intări grupurile existente de credincioşi. Începuturile baptiste din Vechiul Regat sunt legate în mod direct de lucrarea lui Oncken, atunci când în 1856, Johan şi Augusta Scharschmidt se stabilesc în Bucuresti şi infiinteaza prima biserica baptistă germana. Mai târziu, prin aceasta biserica va începe o lucrare şi printre români. La fel, începuturile lucrării din Transilvania sunt legate tot de Oncken, prin intermediul lui Henrich Meyer din Budapesta, cel care,în 1874, a botezat nucleul iniţial de credincioşi care au format prima biserica baptistă la Salonta. Deşi mişcarea baptistă europeană este de dată relativ recentă şi nu atât de extinsă numeric ca pe alte continente, ea este raspândită în majoritatea statelor de pe continentul nostru.
Martin Luther King şi implicarea socială a baptiştilor.
Numele lui M.L.King nu are nevoie de prea multe introduceri. Campion al luptei pentru drepturile civile ale negrilor în SUA, laureat al Premiului Nobel, King a fost înainte de toate predicator baptist. Pastor al cunoscutei Biserici Baptiste “Eben-Ezer” din Atlanta, King a organizat împreună cu alti lideri creştini din sud, o campanie de demonstratii paşnice împotriva discriminării rasiale şi a obtinerii unor drepturi egale, care a culminat cu Marsul de la Washington unde King a rostit celebrul “I Have a Dream”(“Am un vis”). Viziunea lui de egalitate socială şi metodele non-violente folosite, inspirate din Predica de pe Munte, au castigat acele drepturi şi au făcut din King un nume de referinţă. Dar, deşi notorietatea lui King este mai cunoscută, tradiţia implicării sociale a baptiştilor este de lungă durată. Deschiderea de orfelinate, spitale, lucrarea din închisori, implicare în combaterea sărăciei şi alte reforme sociale, luptă împotriva avorturilor şi pentru sustinerea valorilor morale, sunt doar câteva fronturi pe care s-au luptat baptiştii de ieri şi de azi. Dar, mai presus de toate, zelul predicării Evangheliei la sufletele pierdute în păcat i-a caracterizat pe baptiştii generaţiilor trecute. Acestui ţel au fost subordonate toate
acţiunile lor de natură socială. Fie ca acest zel sfânt să îi cuprindă şi pe baptiştii de azi şi de mâine!
Spaţiul este prea limitat pentru a face dreptate şi altor nume sonore din aceasta istorie de 400 de ani care L-au slujit pe Dumnezeu şi pe semeni într-un mod remarcabil. Exista o carte a vieţii în care sunt scrise toate aceste nume şi o zi a dreptei judecăţi, când faptele tuturor vor fi făcute de cunoscut şi vor fi răsplătite. Am ales să evoc aceste perso-nalităţi şi crampeie din istoria baptistă, cu dorinţa ca ele să devină sursă de inspiraţie pentru ca noi noi cei de azi “să lucrăm cât mai este zi” şi “să nu obosim în facerea binelui”. Astăzi, noi scriem această istorie şi de modul în care o facem, depinde moştenirea pe care o lăsăm generaţiilor viitoare. “Care va fi aceasta moştenire?”- este intrebarea cheie a momentului.
Marius BIRGEAN
